Acasă Social Sănătate Una dintre clădirile Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va fi extinsă și etajată

Una dintre clădirile Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va fi extinsă și etajată

2 min citire
0
0
73

Consiliul Județean Cluj a decis extinderea și etajarea uneia dintre clădirile Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.

În valoare de peste 1.200.000 de lei, investiția Consiliului Județean urmărește, în principal, optimizarea circuitelor funcționale medicale, astfel încât acestea să respecte pe deplin normele igienico-sanitare. În acest fel, atât pacienții cât și personalul spitalului urmează a fi mult mai bine protejați față de riscul de îmbolnăvire cu tuberculoză pulmonară.

Odată cu finalizarea extinderii și etajării imobilului, se vor restabili circuitele funcționale prin separarea totală a zonelor administrative de cele destinate actului medical. Astfel, riscul de contractare a unor infecții nozocomiale va fi diminuat considerabil.

            Având în structură 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este o instituție sanitară de monospecialitate care asigură, prin secţiile clinice şi serviciile din structură, asistenţă medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă şi de recuperare a pacienţilor cu afecțiuni respiratorii tuberculoase – TBC şi non-tuberculoase (BPOC, Astm bronşic, patologie tumorală malignă şi benignă, pleurezii, supuraţii bronho-pulmonare) din județul Cluj şi din judeţele limitrofe.

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Număr mare de donatori în prima zi a campaniei „Donăm împreună, UBB dă startul!”

Peste 80 de clujeni s-au prezentat luni, 13 mai 2019, la Centrul Regional de Transfuzie Sa…