Acasă Cultură Triumf al Şcolii de Arte Cluj la Festivalul Naţional de Muzică Populară „Meleaguri brâncuşiene”

Triumf al Şcolii de Arte Cluj la Festivalul Naţional de Muzică Populară „Meleaguri brâncuşiene”

6 min citire
Comentariile sunt închise pentru Triumf al Şcolii de Arte Cluj la Festivalul Naţional de Muzică Populară „Meleaguri brâncuşiene”
0
814

Comuna gorjeană Baia de Fier, a fost gazdă, în perioada 29-31 martie 2019, a celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Populară „Meleaguri Brâncuşiene”, acolo unde și Școala Populară de Arte Cluj a participat.

La festivalul organizat în localitatea situată într-un spaţiu mirific, străbătută fiind de râul Galbenul şi mărginită la est de Cheile Olteţului, au participat treizeci şi opt de tineri interpreţi vocali şi instrumentişti de mare talent şi perspectivă, provenind de la mai multe şcoli de arte din ţară. Aceștia au reprezentat majoritatea zonelor ţării şi au fost îmbrăcaţi în splendide şi originale costume populare.

Școala Populară de Arte Cluj a susținut și un spectacol folcloric inedit pe meleagurile gorjene

Organizatorii festivalului au fost Şcoala de Arte Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj , iar Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, pe lângă faptul că a avut câţiva cursanţi în concurs a fost invitată să susţină şi un consistent spectacol de gală – cu o durată de oră şi cincisprezece minute – în chiar prima zi a festivalului. Astfel, înainte de intrarea pe scenă a clujenilor, prezentatoarea concursului, Carmen Sarcină, realizator Tv şi instructor de tradiţii populare la Şcoala Populară de Arte Târgu Jiu, a trecut în revistă secţiile participante la festival din partea Şcolii de Arte Cluj, descriind apoi în termeni elogioşi activitatea instituţiei-fanion a judeţului Cluj, precum şi – în detaliu – cea a Ansamblului Folcloric „Vatră de Dor”. 

Ansamblu depre care se poate spune că s-a aflat în formaţie completă la Baia de Fier – cu taraful dirijat de Florina Dan şi echipa de dansuri populare instruită de Viorel Dragomir, alături de cei aproape douăzeci de interpreţi vocali de muzică populară iniţiaţi la clasa instructorilor Ana Strîmturean, Ioana Petran, Felix Gălan şi Ioan Dordoi, precum şi a celor patru cursanţi, suflători, ai clasei expertului Petrică Pleşca, care s-au alăturat tarafului „Vatră de Dor”.

Spectacol folcloric à la Cluj

Spectacolul clujenilor a debutat cu o piesă orchestrală din Munţii Apuseni, interpretată de membrii tarafului. În continuare, dansatorii ansamblului au dovedit mult talent – şi chiar virtuozitate, pe alocuri –  într-un „Joc de pe Dealurile Clujului” şi, mai târziu, pe parcurs, în „Jocul socăciţelor din Şeredei”, într-un „Joc fecioresc de Haidău” şi, la final, într-o suită de jocuri din zona Codrului.

Iar prestaţia, de excepţie, a artiştilor Şcolii de Arte Cluj, nu s-a încheiat aici! Juriul festivalului, alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale din zonă , prezidat de dr. Roxana Gibescu – muzicolog, redactor muzical la Casa de discuri „Electroecord” – a desemnat printre laureaţi şi doi cursanţi merituoşi ai Şcolii de Arte Cluj: Denisa Perde – clasa expert Ana Strîmturean – Premiul I, la secţiunea „Cânt Popular” şi Bogdan Dura – clasa expert Petrică Pleşca – Premiul III, la secţiunea „Instrumente de suflat”.

Participarea clujenilor la Festivalul Naţional de Muzică Populară „Meleaguri Brâncuşiene” este semn că „Fabrica de Cultură” – aşa cum este supranumită Şcoala de Arte – „lucrează” din plin, producând talente cu o ritmicitate ieşită din comun, prin truda şi priceperea dascălilor săi!

Încarcă mai mult de Pavel Lazăr
Încarcă mai mult în Cultură
Comentariile sunt închise.

Verificați de asemenea

Program româno-american de reformă administrativă, la UBB

Departamentul de Administraţie și Management Public, din cadrul UBB, desfăşoară în perioad…