Acasă Life & style Stil de viață Primul contact cu Reiki și primele experiențe care m-au convins că Reiki este o soluție

Primul contact cu Reiki și primele experiențe care m-au convins că Reiki este o soluție

14 min citire
0
6
213

Dacă în materilalul precedent încercam să aduc Lumină în subiectul Reiki, pentru a evita speculații, și până la urmă pentru nevoia de Adevăr legat de o tehnică care face doar bine, în acest material, și în următoarele, vă voi prezenta parte din experiența mea ca practicant Reiki, și ulterior ca Maestru Reiki.

Anul 1996 a fost anul în care am avut primul contact cu Reiki. Mi se vorbise deja despre această tehnică, dar într-un context în care, categoric, nu puteam lua în serios o asemenea practică.

Odată cu primăvara anului 1996, au apărut și primele probleme de sănătate, specifice sezonului, aș zice, respectiv o gastrită. Doar că de această dată avea să se manifeste mai acut decât deobicei, și devenisem abonat la sondaj gastric, neplăcut și în acelasi timp consulator de timp prețios. Mă obișnuisem să iau cărți cu mine, citeam in timpul procedurii, deci totul devenea mai suportabil, dar nu era o soluție.

In acea perioadă, cateva prietene mi-au spus că urmează să vină la Cluj un Maestru Reiki, care va susține o serie de Cursuri de Inițiere, nu doar în Reiki Tradițional, ci și în Managementul Stressului prin Tehnică Radiantă. Vă amintiți, cei ce ați citit materialul precedent, acolo am menționat despre Tehnica Radiantă, sau T.R.T.

În contextul problemelor de sănătate, dar și în ideea unui curs de management al stressului, am renunțat, convins de această dată, la prejudecățile pe care le aveam față de Reiki. Mai lipseau banii necesari cursului, o sumă importantă la acea vreme, care au venit însă, ca din senin, aș spune, în clipa în care mi-am spus că banii vor veni, dacă mi-e destinat să fac acest curs.

A venit ziua cursului, premizele erau create, aveam și emoțiile inerente unui început, dar erau emoții de-o cu totul altă natură. Nu știam nimic, și totuși simțeam că imi va schimba viața. Urma să aflu după aceea în ce mod minunat.

În prima seară, este recomandat ca ședința de inițiere să se facă seara, oricum dupa ora 17, am făcut cunoștință cu colegii mei, fiecare venit acolo cu vârste diferite, experiențe de viață diferite, și motivații din cele mai diverse. Și nici măcar nu puteam anticipa ceea ce se va întâmpla cu noi.

Am primit suportul de curs, curiozitatea era infinită, după o primă privire, mi-am dat seama că acolo se ascund mistere, pe care urma să le pătrund în doar câteva minute. Și asta cu ajutorul Maestrului meu, domnul Dumitru Lazia. Venise la Cluj însoțit de soția sa, doamna Aurelia Lazia. Amandoi oameni extrem de calzi, și, cel mai important, calmi și echilibrați. Am aflat atunci că pentru ei Reiki devenise un stil de viață, și rezultatele se vedeau din plin. Imediat s-a născut în mine dorința de a deveni ca ei.

În primul curs ni s-a vorbit despre istoricul practicii Reiki, despre avantajele pentru sănătate, concrete, pe cifre statistice aduse desigur din Statele Unite, la acea vreme în Romania internetul era doar un deziderat, timid, iar despre Managementul Stressului, despre cuvântul stress, încă nu se vorbea, sau oricum nu era încă o justificare pentru tot, ca acum.

După primul curs teoretic, a urmat inițierea propriu-zisă, un moment de taină absolută, într-o încăpere separată, în care am intrat împreună cu Maestrul meu. Am stat pe toată durata acordajelor, așa se numesc, cu ochii închiși, încercănd să simt fiecare senzație nouă, fără însă să mă las influențat de solemnitatea momentului, pentru ca ceea ce simt să fie autentic. Pe toată durata acordajelor, sunt patru pentru Gradul Întâi, nu mi-a fost sugerată nicio stare, nu mi-a fost indusă nicio stare, astfel încât totul să fie autentic. Au fost senzații de căldură puternică, de lumină puternică în condițiile în care nu vedeam practic ritualul, pentru că este un ritual întreg, și nu vedeam nimic din ceea ce facea Maestrul asupra mea, urma să aflu mult mai târziu, când, la randul meu am ajuns să inițiez în Usui Reiki Tradițional.

Starea de bine fizică, dispăruseră problemele de sănătate, pe care doar cu câteva minute înainte le avusesem, și care îmi stricaseră dispoziția pe durata cursului, până la a vrea să întrerup, până a doua zi.

 

La sfârșitul primei zile de curs deja dobândisem capacitatea de autovindecare prin Reiki, nu știam însă cum să o folosim. În cadrul discuțiilor libere am cerut informații în legătură cu modul în care va trebui să lucrez, chiar din prima seară, pentru problema de sănătate pentru care venisem defapt.

Anticipasem puțin, acest lucru urma să ne fie prezentat pe îndelete în următoarele cursuri. Disponibilitatea Maestrului a fost din nou maximă, mi-a explicat cu trebuie să procedez, și, odată ajuns acasă, am început imediat să pun în practică.

Tehnica, extrem de simplă, consta în punerea mâinilor, activate odată cu inițierea, odată cu acordajele, în douăsprezece poziții de bază, pe corp. Aceste poziții corespund cu cele mai importante chakre din corp, unele dintre ele.

Efectul? Imediat! Și asta a fost marea surpriză! Ajunsesem ca ce-a de-a șaptea poziție, cu mâinile puse convențional în dreptul rebordului costal, stânga-dreapta, când, la un minut cred, s-a auzit un sunet puternic din interior, am simțit o senzatie imensă de eliberare, și, ca să vă puteți face o idee despre intensitatea sunetului, mama care gătea în bucătarie, la cel putin opt metri distanță, l-a auzit, și a venit la mine cu un platou cu mâncare, crezând că mi-e foame, sunetul fiind identic cu sunetul specific. Ne-am amuzat amandoi, iar eu eram în al nouălea cer, scăpasem de toate acele senzații pe care le resimțisem zilnic, si, după câteva luni bune, puteam mânca, în sfârșit chiftele cu usturoi, temător, dar merita să încerc.

În următoarea zi de curs am împărtășit fiecare din experiențele avute în seara precedentă. Un entuziasm general, pentru că fiecare trăise senzații noi, toate benefice.

Am învățat cum să aplicăm asupra noastră diferite tipuri de tratament, asupra animalelor, dar și asupra plantelor.

În sprijinul afirmației că Reiki poate face lucruri uimitoare, deși nu e nimic miraculos, afară doar de energie dirijată corect, acolo unde este nevoie de ea, vă mai povestesc o experiență, la fel de convingătoare. Mama primise cinci fire de Gerbera, știți desigur că la cateva ore de stat în apă,acestea au tendința să cadă peste vasul în care sunt păstrate. Asta se întâmplase și cu florile mamei. Am ținut mâinile de-o parte și de alta, la baza vasului, fără să ating vasul. Văzând cu ochii, florile se ridicau, și la doar câteva minte, cinci cred, florile erau din nou în poziție perfect verticală, spre surpriza celor prezenți.

Primisem încredere, au urmat la cursuri și noțiunile despre Bazele vindecării cuantice, asta în 1996, în condițiile în care suntem în 2018, și doar în ultimii doi ani am văzut că se discută despre avantaje,la noi.

Aveam cunoștințe solide de anatomie, fiziologie, chiar de genetică, făcusem chiar laborator, iar curiozitatea era și atunci, ca și acum, imensă.

Intuisem încă de atunci posibilitățile de vindecare, și tot atunci s-a născut și dorința de a progresa in Reiki.

Într-un material viitor vă voi vorbi despre Gradul al doilea Reiki și despre înscrierea mea la Institutul American de Stress, un alt pas important în folosirea Reiki și în diminuarea stării de stress, reducerea implicațiilor acestuia, inducerea stării de bine.

Încarcă mai mult de FLOREA Lucian - Călin
  • Joc de adult

    E atât de simplu să obţin Tinereţe fără bătrâneţe când citesc aceste poveşti unor ochi mar…
  • Despre lucruri mărunte…

    Lucrurile simple…Le avem la îndemână dar, nouă ni se par derizorii. Stăm toată viața…
  • Despre viciu şi nu numai

    Ce ne spune dicționarul? Să vedem: ,,Defect,cusur, pornire nestăpânită și statornică spre …
Încarcă mai mult în Stil de viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

In Memoriam – Dumitru Fărcaș

Simt și în aceste momente acel fior pe care l-am simțit în momentul primirii în redacție a…