Acasă Cultură Prilej de bucurie pentru iubitorii artelor plastice clujeni

Prilej de bucurie pentru iubitorii artelor plastice clujeni

14 min citire
0
3
139

Prilej de bucurie pentru iubitorii artelor plastice clujeni, expoziția de pictură, artă decorativă și performance a artistei plastice ANGELA TOMASELLI – ARHITECTURI SUPRAPUSE, va poposi și la Cluj, dupa un periplu în București și Râmnicu – Vâlcea, unde s-a bucurat de un real succes.

Expoziția este organizată la Cluj – Napoca de Asociația Caliopi (Pia)Brătianu sub egida Uniunii Artiștilor plastici din România,filiala Cluj – Napoca, Fundația Culturală Carpatica și Universitatea Babeș – Bolyai, în parteneriat cu Primăria Cluj – Napoca.

Exponatele, inedite prin specific, vor putea fi admirate și apreciate în câteva locații deja consacrate pentru iubitorii de artă clujeni,astfel:

În perioada 23 Februarie–5 Martie va avea loc vernisajul expoziției ANGELA TOMASELLI – ARHITECTURI SUPRAPUSE, găzduit de Casa Artelor, Bulervardul Eroilor nr. 16, prilej cu care va fi prezentat și un moment muzical susținut de BLUESETTE DUO – duetul Raluca Stoica și Alex Tomaselli. Am bucuria să vă pun la dispoziție afișul expoziţiei.

Casa Universitarilor, (Strada Emmanuel De Martonne,nr.1) va găzdui în foaier expoziția ANGEL TOMASELLI – ARHITECTURI SUPRAPUSE , în perioada 8 Martie – 14 Martie.

Centrul De Cultură Urbană Cluj, deschis în clădirea fostului Cazino din Parcul Central (Parcul Simion Bărnuțiu), va găzdui expoziția ANGELA TOMASELLI – COLAJE RETROSPECTIVE.Vernisajul este programat pentru seara zilei de 10 Martie a.c.

Câteva momente semnificative din biografia și activitatea artistică,astfel:

Pentru că Angela Tomaseli, provine dintr-un tată italian şi o mamă româncă,  născută la Brezoi, Vâlcea, unde este una dintre cele mai reprezentative comunități de italieni din Romania, va fi invitată doamna Conf.dr. Ana Victoria Sima care, în cadrul vernisajului, ne va prezenta file de istorie legate de inceputul marii emigrări a italienilor în România.

Născută în data de 5 noiembrie 1943 în Brezoi, județul Vâlcea.

1961-1967 – studentă la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, secția “Arta monumentală” unde îi are ca profesori pe: Ghiță Popescu, Simona Vasiliu Chintilă, Costin Ioanid.

1969 – Expoziția Republicană – București.

Devine în 1970 profesor la Liceul de Artă Galați.

1971 – membru U.A.P.

1974 – 2017: peste 40 de expoziții personale în România, expunînd în orașe ca București, Iași, Galați, Râmnicu-Vâlcea, Dej, Bistrița, Aiud,  Timișoara, Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, Vaslui, Brezoi, Bacău, Sibiu, Deva, Târgu Mureș, Cluj-Napoca.

Participă la expoziții de artă contemporană  international în capital și metropole ca Moscova, Budapesta, Atena, Chișinău, Viena, Veneția, Roma, Orléans, Tours, Maastricht, Madrid, Bruxelles, Washington, New York; Bienala Internațională de Pictură, Chișinău, 2009; „L’art qui unit” – Bruxelles, 2013; „20 Years of Interart”, Palais des Nations, Geneva, 2015.

Inițiază și organizează Simpozionul de Creație de la Brezoi – 2015, 2016, 2017.

Premii si distinctii între 1995 – 2010:

Premiul U.A.P. din Republica Moldova, Premiul Muzeului de Artă Bacău, Saloanele Moldovei; Diploma de Onoare cu mențiunea speciala a juriului la “Salon International d’Art”, Quissac; Nominalizări Premiile Radio România Cultural; “Cetățean de Onoare al Orașului Brezoi”.

Diploma de Excelență a Ministerului Culturii din Republica Moldova, Bienala Internațională de Pictură, Chișinău.

Nominalizare Premiul pentru pictură la Bienala “Ion Andreescu”, Buzău, 2010

Expoziții personale în străinatate intre 2006 – 2012

Väsby – Stockholm, Bruxelles, Bouilladisse, Berlin, Roma, Milano, Koblenz, Madrid, Paderborn, Hamme, Stockholm, Predazzo, Geneva.

Expoziții de grup în România între 2012 – 2017:

“Sunt eu, oare, păzitorul fratelui meu?”, Timișoara; Muzeul Țăranului,  București; Focșani.

„Promoția 1967”, Galeria „Dialog” București și Muzeul de Artă, Rm. Vâlcea; Salonul Național Căminul Artei; „Artiști plastici italieni și invitații lor”, Palatul Parlamentului; „De la Garullo Garulli la arta vizuală contemporană”(București, Suceava); Institutul Italian de Cultură; „Salonul Național de Arta Medievală”, Biblioteca Națională; „Desenul post-Brâncuși”, Târgu-Jiu; „Arta – spațiu al dialogului intercultural”, Palatul Parlamentului; „Portretul contemporan”, Rm. Vâlcea.

La Cluj expune în anul 2013, la ARTEXPERT GALLERY:PICTURĂ CU „FABULE” DESPRE CÂINI ŞI POLITICIENI, MUZICIENI ŞI ALŢI… CONCETĂŢENI, criticul de artă Vasile RADU făcea o prezentare a personalităţii şi creaţiei artistei plastice Angela Tomaselli:“Poate artistul spune mai mult despre ceilalţi, decât despre el?  Da, poate, dacă, în acelaşi timp, formulează un comentariu şi face o mărturisire, scrutând în el, dar privindu-ne pe noi, ceilalţi!’’

Considerată ca o entitate specifică, pictura feminină românească îşi întemeiază calităţile pe o estetică a subiectivităţii, pe celebrarea artei ca eveniment emotiv declanşat din explorarea realităţii. Nu arareori însă, ea se aventurează pe teritorii considerate tradiţionale ale masculinităţii; vorbim de forţa expresivă auctorială, de un suflu epopeic, de o anume constanţă disciplinată a efortului constructiv. Fluxul emotiv al subiectivităţii, sensibilitatea prodiguă, discursul colocvial al poeziei intimiste adaugă tot atâtea ingrediente care fac din edificiul plasticii feminine un miracol al comunicării subiectivităţii candide sau enumeră pagini exaltate, fremătând de senzorialitate şi de poezie.Cumulând laturile acestei alterităţi, Angela Tomaselli este o personalitate dintre cele mai distinse ale plasticii actuale care acoperă cu uşurinţă atât registrul grav, laborios al unei picturi discursive a cărei sonoritate atinge uneori notele acute ale discursului politic disimulat (ciclul “Fabule”), dar explorează cu eleganţă reverenţioasă şi micile taine ale plăcerii ludice agrementate cu note lirice inconfundabile. Memoria sensibilă, nu neapărat resort intelectualist, are cuprinderea extravagantă a notaţiei memorialistice, de călătorie (ciclurile “Arhitecturi”, “Mitologii subiective”), dar şi reverberaţia solemnă a conceptului de stil (“Muzicieni”).

Dacă excelează în ceva, atunci, pictura Angelei Tomaselli excelează prin unitatea ei formală, prin distinsa ei persuasiune cu care gamele sale (care provin nu din natură, ci de pe paletă) se amplifică cu modulaţii grafice care au o expresivitate acută picassiană, cu tonuri reverberate şi “pete de culoare” care denotă o rafinată parcurgere a stilului spre maturitate. Uneori, deformând, ca printr-un exerciţiu funambulesc, ajunge la ecouri fantastice, egalând în sonoritate şi distincţie pictura atât de “rotundă” ca expresie a picturalităţii proprie pânzelor lui Joan Miro – nu cu aceeaşi forţă de sinteză – dar, contrazicând ceea ce acesta susţinea cu nonşalanţă: “am asasinat pictura!“ Ea continuă să picteze folosind armele de seducţie ale feminităţii picturale. Este ciudat cum, din acest metisaj de calităţi (provine dintr-un tată italian şi o mamă româncă, dar cu sânge german) atinge sublimarea lirică proprie picturii moderne spaniole, atât de fundamental aşezată în edificiul picturii moderne europene. Virtual apollinică, dar şi potenţial hermesiană, face cu certitudine nota distinctă necesară care o individualizează în arta românească.

Pe piaţa de artă, Angela Tomaselli apare ca o investiţie cu cert potenţial de creştere, fiind plasată, sub raportul vânzărilor, în grupul primelor 10 artiste contemporane din arta românească, în vecinătatea Minei Byck Wepper, Silviei Rhea Radu, Georgetei Năpăruş, Getei Brătescu sau Nataliei Dumitrescu. Sub acest raport, ea îşi depăşeşte generaţia, stăpânind cu autoritate primele semne ale clasicităţii. Inconfundabilă ca stil, ireductibilă ca sentiment, profundă, elaborată, cariera sa, acum la vârsta deplinei maturităţi, are o vizibilitate spectaculară, în care vechile promisiuni au devenit reale certitudini.”

Mulțumesc pe această cale organizatorilor pentru bogatul material pus la dispoziția redacției noastre, este mai mult decât exhaustiv, și închei dorindu-mi să ne întălnim, în toate cele trei locații, în număr cat mai mare, să putem schimba liber impresii despre expozițiile și exponatele prezente, să ne bucurăm și de performance, și de momentul muzical,pe care vă mărturisesc că l-am văzut deja,și merită tot răgazul de timp pe care vom alege să îl petrecem acolo.

Încarcă mai mult de FLOREA Lucian - Călin
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

In Memoriam – Dumitru Fărcaș

Simt și în aceste momente acel fior pe care l-am simțit în momentul primirii în redacție a…