Aș numi articolul portret de artist, și, dacă vă place ideea, vă propun să realizăm împreună o galerie de portrete de artiști, și vă asigur că va fi o galerie amplă, ediție de ediție, cu portrete de artiști talentați, mulți dintre ei tineri şi extrem de valoroşi pentru România.

Doresc să o prezint astăzi pe Mirela Ungureanu, artist plastic, doctorand în cadrul Universității de Artă și Design Cluj – Napoca.

 

Un palmares important, artista a fost prezentă în douăzecisicinci de expoziții, personale și de grup.

De remarcat și participarea, de-a lungul timpului, la numeroase ateliere de pictură, și aici menționez workshopurile Erassmus Intensive Green&Brown Italia 2013, Daunaujvaros Ungaria, 2013, 2014, 2015. Un meritoriu premiu III  la Triennial of Watercolor Slovacia 2013. Ultimul eveniment al artistei a fost a fost expoziția personală „Apres nous, le deluge?” la Galeriile Carol București, în 25 octombrie 2017, unde cronicile de expoziție au fost favorabile.

Ajunsă la apogeul carierei artistice, artista decide să abordeze, în cadrul lucrării sale de Doctorat, o temă, îmi place să spun, generos de intrigantă. Erotismul în pictură, in artele vizuale in ansamblul lor. Din acest punct, vă vorbește însăsi artista despre demersul scrierii lucrării, de la motivația alegerii temei, la ceea ce își propune să aducă nou, cu această lucrare, în mediul artistic.

Mirela Ungureanu „De ce erotism? De ce am ales acest subiect? Sunt întrebări care ne preocupă presupun pe fiecare, mă refer la erotismul în sine; care e scopul? ce face diferența dintre noi și animale? Din ce motiv oamenii au expresii populare care fac trimitere la actul sexual în care se folosesc diferite animale ca și comparație ori ca act în sine? (pisică, cățel, iepure, capră…). Dorința presupun că există în fiecare: dorință inocentă, dorință de profanare, dorință de posesie…, pentru că așa suntem construiți, avem tot felul de senzații stârnite de te miri ce ori fără nici un motiv, pur și simplu pentru că plouă, ori e soare, ori ni s-a lovit privirea de o priveliște ce ne duce cu gândul acolo; așa afirmă științele care studiază aceste aspecte ale umanului din toate punctele de vedere. Aceste aspecte, se înțelege, au provocat interesul omenirii dintotdeauna și sunt mereu actuale, dau naștere la multiple dezbateri în diverse domenii. Din punct de vedere religios nici nu mai are rost să vorbim, unele religii condamnă acest instinct (s-a vorbit în primele rânduri), unele exagerează posibilitățile, valorile și tot ce înseamnă…”

Aurel Codoban: Peisajul eroticii și erotica peisajului

Ceea ce dă, dincolo de titlu – Après nous, le déluge? – și la un meta-nivel artistic, unitate ideatică expoziției Mirelei Ungureanu este peisajul. Pentru că estetica fundamentală pe care o etalează fie picturile, fie desenele expuse, este aceea a peisajului. Simt nevoia să accentuez până la tautologie, îndrăznind să vorbesc despre un peisaj al naturii deoarece artista îl face să fie astfel. Ea estetizează intenționat naturalul, printr-un fel de senzualitate și astfel dă o calitatea erotică peisajului. La rândul lui, erotismul este trecut în peisaj, este naturalizat prin estomparea identităților de gen ori a normativității sociale. Tocmai de aceea putem vorbi despre peisaj erotic: pentru că lucrările nu evidențiază, cum, tradițional, s-a mai făcut, excesele care transgresează genuri și interdicții. Trecând în revistă nuduri și scene intime de grup, privirea pictorului sau a graficianului le acceptă firescul oricăror practici, adică le observă numai estetic, nu normativ.

E aici o reușită în a folosi un estetism senzual de genealogie impresionistă, tocmai pentru a lăsa în suspensie tăria unor contradicții și posibilul conflict al unor contrarii. Culorile fastuos de senzuale și liniile clare anunță cumva sfârșitul, un Sfârșit, așa cum maxima frumusețe a florii precedă descompunerea ei. E ambiguitatea fundamentală a frumuseții – pe de o parte, grație ei, Dumnezeu ezită să termine cu lumea, dar totuși, „vremurile sunt aproape”. E ca și cum peisajul intimității umane e pe cale să transgreseze o limită iar natura în ipostaza peisajului asistă oarecum participativ, prin senzualitate, parcă pregătită să cedeze transgresării.

Dar în aceste condiții interogația rămâne deschisă. Detașarea estetică a Mirela Ungureanu ne permite să  interogăm și să ne interogăm cu detașare, dar nu cu nepăsare. Peisajul este o meta-alegorie  pentru a permite să fie chestionați sub aceiași perspectivă atât omul, cât și natura. Cedând excesivei individualizări erotice omul pare a ieși din social și a intra în natura, în vreme ce natura așteaptă încremenită estetic distrugerea ei dinspre societate. Doar pisicile și câinii dinspre natură, animăluțele noastre dragi, și casele ca și construcții umane dinspre societate, fac un vag serviciu de mediere între prezența naturii în om și a omului în natură, ca o invocare subtilă a grijii față de sine și față de natură.

Am lăsat intacte cuvintele artistei, sper că v-au convins și pe voi,dragi cititori, vă așteptăm gândurile, încurajările,ideile neaparat,pentru următoarele ediții.

Sunt în asentimentul vostru, cred, când imi permit să-I adresez artistei cele mai calde urari de culoare bună, și Lumină, în tot ce va însemna frumos împărtășit cu noi! Doar bine!

Încarcă mai mult de FLOREA Lucian - Călin
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Dicționar rescris arte brute, singulare. Laurențiu Dimișcă

Incursiune în universul artelor brute și OUTSIDER Art by Laurențiu Dimișcă Laurențiu Dimiș…