Acasă Cultură Portret de artist-Blanca Pop

Portret de artist-Blanca Pop

30 min citire
0
8
747

Urmăream, în urmă cu ceva vreme, cu ocazia unei documentări pentru unul dintre primele articole publicate în ziarul nostru, interviul artistei Blanca Pop, cu ocazia vernisajului expoziției „Interferențe”. Am desprins atunci o idee cât se poate de interesantă…

„Un artist nu are un CV, ci o biografie”.

 

Iată de ce mă conformez, cu plăcere, și vă prezint așadar o biografie, aspecte din viața artistei, aș spune interesantă, dar cuvântul e limitativ. O viață plină de întamplări care i-au trasat și marcat destinul.

BLANCA ALINA POP s-a născut în 15 noiembrie 1968 la Cluj-Napoca, România, într-o familie de profesori, oameni minunați, pe care am avut plăcerea să-i cunosc personal.

În anul 1974, la vârsta de 5 ani şi jumătate, Blanca ajunge să locuiască timp de un an în Africa, mai precis în Zair, fostă colonie belgiană, actualmente Republica Democrată Congo, experienţă care îi marchează în mod serios existenţa. Tatăl Blancăi ajunge profesor-cooperant la Kinshasa, printr-un program plătit din fonduri UNESCO.

Oamenii săraci de acolo trăiau din artizanat şi pictau pânze în culori de ulei, cu tematici de genul oameni la pescuit cu pirogi, traiul în colibe, apusuri de soare africane, animale exotice în junglă, sculptau măşti în fildeş, în malahit, în abanos, modelau aur şi argint şi vindeau diamante. Viaţa exotică şi simplă din Africa a influenţat modul de percepţie al Blancăi, care încă de pe atunci contempla, cu drag, pictura.

În 1975, întoarsă în ţară, este înscrisă la şcoala generală de 8 clase, însă Blanca urmează din proprie voinţă cursuri de desen la şcoală, pe lângă cele de la clasă, un curs de sculptură în lemn la Palatul Pionierilor de pe atunci, apoi, la liceu, Şcoala Populară de Arte fără a întrerupe o clipă contactul cu arta.

După liceu se hotărăşte să urmeze, între 1989 şi 1995, Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul de Pictură, iar mai târziu, din 1995 până în 1996, să facă Masteratul la Grafică, ocupând primul loc prin examen şi bursă de merit.

Ca studentă este îndrumată de maeştrii Victor Ciato şi Ioachim Nica, şi, sub influenţa Revoluţiei din 1989 la care participă, Blanca militează pentru idealul libertăţii de expresie şi împotriva corupţiei. Cu numai câteva luni înainte, de altfel, refuzase să devină informator al Securităţii comuniste, cu toate riscurile care decurgeau din aceasta. Nici părinţii ei n-au fost membri ai Partidului Comunist, iar unchiul din partea tatălui a făcut puşcărie politică şi a fost dus pe “cel mai sângeros şantier, canalul morţii” Canalul Dunăre-MareaNeagră, pentru că a luptat împotriva guvernului comunist. Bunicii au fost şi ei ameninţaţi şi interogaţi de fosta Securitate.

În 1989, înainte de revoluţie, cel mai bun prieten din copilărie al Blancăi a fost ucis în condiţii suspecte de către oameni ai Securităţii, moment care i-a marcat existența.

Printre diverse lucrări, participări la expoziţii de grup, experimente şi căutări, Blanca decide să-şi aprofundeze cunoştinţele şi imediat după terminarea Masteratului în arte se înscrie la Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie, Departamentul de Filosofie, pe care o urmează între anii 1996 şi 2000.

Ca pictor, grafician şi grafic-designer, Blanca Alina Pop devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Cluj-Napoca. Participă la expoziţii naţionale şi internaţionale de pictură, grafică şi afiş, scrie şi publică poezie şi eseu, tehnoredactează şi corectează text, publică coperţi de carte şi ilustraţii, grafică şi caricatură. În prezent participă la simpozioane şi conferinţe şi figurează în diverse cataloage ale expoziţiilor de grup şi individuale.

Viziunea artistei este delicat și (totodată) puternic exprimată prin mijloace plastice străine canoanelor, în (lucrarea de mai jos). Desen delicat (rafinat), cromatică blândă și dură în același timp, textura aspră a suportului – o hârtie fabricată artizanal de Laci Matyas, grafician, coleg cu Blanca.

Cu ocazia interviului, am consemnat câteva cuvinte din care nu aș putea șterge nicio literă: “Unde nu există certitudinea atingerii, avem nevoie de mesajul care să o facă posibilă. O lucrare de artă spune întotdeauna mai mult decât a vrut autorul ei să  spună. Artistul, la rândul lui, speră să întocmească o imagine a absolutului cu mijloace pur umane, pentru că arta este totodată un produs al spiritului,  şi al îndemânării. Privirea plenară  asupra a ceea ce ne interesează  cel mai mult, este contemplaţia. Atunci când dorim să  exprimăm ceva, dorim să  înţelegem maniera acelui fapt, lucru, conexiune sau persoană de a simţi lucrurile, de a le vedea, de a fi sau de a exista. Contemplând tot ceea ce înconjoară  acel lucru care ne interesează, noi ne folosim inteligenţa pentru a reuşi să  înţelegem. Emoţia pe care o resimţim contemplând, este o înţelegere care se dezvoltă  făcând apel şi la imaginaţie. O asemenea inteligenţă poate fi o veritabilă sursă  de inspiraţie. Ca  şi darul, arta primeşte rolul de mesager al semnului de prietenie sau de iubire între semeni. Aşa cum noi în viaţa de toate zilele facem cadouri celor pe care îi iubim, obligându‐i oarecum să‐şi întindă mâinile spre noi  şi să primească, aşa  şi arta poate fi cea care ne ajută  să ne destindem semenii. În această ordine de idei, stările, fantasmele, intuiţiile, premoniţiile, senzaţiile, gândurile  şi hotărârile mele, le voi împărtăşi cu dragoste celor cărora le vibrează  aceeaşi coardă  sensibilă. În primul rând, o informaţie în plus – indiferent la ce nivel se produce ea – nu strică niciodată. În al doilea rând, comunicarea este benefică şi pentru mine ca artist, şi pentru privitor în aceeaşi măsură, comunicare datorită căreia sentimentul de izolare – care câştigă din ce în ce mai mult teren în lumea noastră – pentru încă o clipă, ne părăseşte”. Un crez artistic foarte frumos exprimat. Un mod de a gândi exprimat limpede.

Dacă e să vorbim despre demersul artistic al Blancăi Pop, cred că cel mai bun mod de a face acest lucru e acela de a consemna fidel ceea ce mi-a relatat: Conversația noastră a început exact așa : „ADEVĂRUL NU ŞTIE DE LANŢURI.” (Epistola întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel , II Timotei 2,9). Cu cât conştiinţa este mai dezvoltată şi cu cât dorinţa de a rămâne cu sufletul curat şi împlinit este mai mare, cu atât mai mult resimţim singurătatea, în zilele noastre. Scepticismul, regulile impuse, informaţiile distorsionate, răsturnarea valorilor, prejudecăţile devin lucruri care ne îndepărtează de orice moralitate veritabilă, de orice crez în ceva, de orice etică obiectivă. Realitatea societăţii în care ne sunt impuse – fie şi într-un mod foarte subtil, prin educaţie, familie, comunitate – modalităţi de a alege după „cum ar trebui” sau după impersonalul a „se” face, a nu „se” face, a „se” realiza etc., distruge ordinea şi autenticitatea noastră ca fiinţe inteligente şi sensibile, distruge diversitatea, individualitatea şi personalitatea fiecăruia cu dreptul său de a fi în lume. Noi existăm şi vieţuim împreună cu alte fiinţe sensibile şi inteligente, cu toţii în natură şi înconjuraţi de univers ca tot.

Ideile iniţiale asupra cărora mă opresc adesea sunt formă, fond, esenţă – libertate, captivitate, constrângere. Aceste concepte care ţin de sfera socială, extrapolate pe linie plastică, extinse în domeniul artistic, pot deveni, într-o cheie simbolică – ramă-lucrare şi identitate-alteritate. Modul în care doresc să-mi exprim căutările artistice porneşte de la premisa unei posibile împărţiri a celor două zone de studiu în paradigme diferite de expresie. În sfera obiectului creat, ideea de formă-fond (materie) este sublimată în studiul asupra ramei şi a lucrării, în timp ce expresia spiritului, a fiinţei/substanţei, este sublimată în studiul asupra problemelor de libertate, captivitate, constrângere, identitate şi alteritate. Consider că aceste idei, formatoare pentru mine ca om şi ca artist, ar putea vibra la unison cu alte corzi sensibile, aflate pe acelaşi drum spre adevăr.

Ceea ce propun în calitate de răspuns sau expresie plastică este acel altceva, alteritatea, autodepăşirea, tinderea spre absolut, ieşirea din dualitate, fiinţarea în lume, dar neaparţinând lumii. Conştienţi, lucizi, liberi. Detaşaţi de lumea inferioară, de material, de dorinţe banale şi devotaţi evoluţiei spirituale, sănătăţii interioare, credinţei, iubirii Fiinţei, a tuturor fiinţelor şi a universului. Nu este neapărat alegerea unui pol – bine-rău, frumos-urât etc. – ci năzuinţa către armonie interioară, a eliberării emoţionale şi cercetarea obiectivă a lumii în care trăim, acţiune care duce, cu siguranţă, acolo unde putem fi în iubire şi asta este, pentru mine, fericirea.

Fizica cuantică a găsit dovada intervenţiei conştiinţei umane în realitatea materială şi în modul în care funcţionează lumea. Noi dăm sens realităţii. “Lumea cuantică […] se află în noi, […] în viaţa noastră de zi cu zi”, scrie Basarab Nicolescu.

După experimentele care s-au realizat în ultimii ani, nu este exclus ca fizica cuantică să facă posibilă o nouă ordine a lumii naturale, care va influența profund viziunea noastră asupra acesteia. Astfel de adevăruri ar trebui să ne determine să regândim atitudinea noastră asupra lucrurilor, să explorăm altfel interiorul nostru, să înțelegem că în spatele aproximațiilor pe care le facem rămânând în dualitate se ascunde o coerență și o ordine adâncă a experiențelor care sunt întotdeauna interconectate. Doar schimbându-ne viziunea asupra lumii vom putea evita autodistrugerea.

Lucrările mele se vor a fi exerciții de vizualizare a unor aspecte ale vieții noastre sociale din perspective noi. Ele propun un alt punct de vedere, aproape militant, care “aşază pe tapet” limitele şi normele noastre sociale sub forma unui posibil răspuns plastic.

Pictura plain-air este o stare de conştiinţă, dorinţă de absolut, de libertate, de puritate, de natural, pentru că exprimă natura aşa cum este ea, iar natura are darul de a se păstra pură dincolo de orice intervenţie umană, prin puterea de revigorare dată de elemente esenţiale, cum ar fi soarele, apa, aerul – atingerea reală a Marelui Creator. Picturile au adâncime, orizont, exultă naturaleţe, energie şi culorile sunt vii, exprimă libertate, atmosferă sugerată de lumina naturală, spirit liber.”

Este important de punctat ideea artistei despre ramă, un obiect aparent de neimaginat că ar putea lipsi în prezentarea unei lucrări de pictură.Sunt puțini cei care înțeleg că rama poate fi o limitare, așa cum poate pune în valoare o lucrare .”Dimensionarea lucrării este o limită pe care ochiul artistului, silit de condiţia lui pământeană, o are sine qua non. Înrămarea lucrării, însă, consider că este o limitare pe care o putem cu uşurinţă eluda, oferind ramei o valoare stilistică proprie. De-a lungul timpului, aceasta, a fost supusă unor false rigori, legate de amenajările interioare, de bunăstarea proprietarului lucrării de artă, de bunul său gust sau de lipsa acestuia. De asemenea, ramele alese sau lucrate au fost atât de personalizate ca stil şi au servit atât de personal lucrarea, încât au fost definite prin numele artistului – Rama Grigorescu, Rama Theodor Aman etc.

Lucrărilor le lipseşte rama în mod intenţionat. Rama este conotată ca limită, pe de o parte, şi ca obiect de artă în sine, pe de altă parte. Limita pe care o reprezintă rama este limita ca obstacol, un obstacol în calea unei “respiraţii” fireşti, emanate de pictură. Rama constrânge lucrarea aplicând presant o coerciţie a fondului. Ea este o formă fixă care nu lasă fondul să se manifeste şi care, gândită, lucrată, decorată, pictată, asamblată cu migală, restaurată, devine un obiect de artă în sine, ce concurează inutil cu lucrarea. În subtextul acestei situări într-o postură prestabilită a celor două obiecte, lucrarea şi rama sa, o dialectică a problematicii libertăţii pe care expoziţia doreşte să o comenteze. Lucrarea, ca fiinţare vie, este îngrădită de ramă, este presată şi limitată. Rama, ca obiect în sine la care artistul lucrează, sau rama pe care artistul o alege, este “obligată”, “constrânsă” să se armonizeze cu lucrarea într-un fel pe care nu îl mai consider necesar. Restaurarea unei rame vechi îi conferă acesteia o nouă identitate. Ea păstrează în forma ei istoria a ceea ce a “îngrădit” sau a potenţat ca valoare artistică, odată, cândva, iar receptorul are libertatea de a-şi imagina care au fost conţinuturile anterioare. Astfel, rama devine şi este o lucrare în sine”.

 

“Nivelarea, manipularea în masă, limitările şi încorsetările normelor sociale deformează Fiinţa, alterând percepţia eu-lui interior, a individualităţii fiecărui om, a adevărului fiecărui suflet ca fărâmă din Dumnezeu, cu personalitate proprie şi particularităţi diferite”

Lucrările de mai jos susţin, de asemenea, ideea de ramă ca limită, ca obstacol în calea libertăţii exprimării de sine, a adevărului, reprezentată prin pictura care depăşeşte spaţiul ramei aşezate deasupra.

Panoul celălalt simbolizează limitările şi normele sociale, exprimate prin colajul de foi din paşapoarte şi acte de identitate prin care cu toţii ne definim, în mod convenţional, existenţa. Cum documentele reprezintă  serii de litere şi de cifre, un om apare ca fiind doar un număr dintre multe altele, captiv in birocraţie, fără individualitate proprie, un ins printre inşi, un element statistic dintr-o evidenţă a populaţiei, un lucrător, un domiciliat şi nimic altceva.

Ceea ce doreşte să exprime lucrarea este că nivelarea, manipularea în masă, limitările şi încorsetările normelor sociale deformează fiinţa, alterând percepţia eu-lui interior, a individualităţii fiecărui om, a adevărului fiecărui suflet ca fărâmă din Dumnezeu, cu personalitate proprie şi particularităţi diferite.

“De asemenea, dintre desenele şi caricaturile mele unele au o tentă militantă, altele scot în evidenţă absurdul, prostia, limitările, convenţiile, lăcomia şi în general, toate atributele care denotă lipsa de educaţie, lipsa de credinţă, snobismul şi multe alte slăbiciuni omeneşti”.

 

 

Poate cel mai important aspect, care nu poate fi redat într-o biografie, o biografie se vrea întotdeauna  sintetică, e spiritul liber. Blanca a fost și este un spirit liber, țin să precizez, curajoasă în alegeri și în implicare, nu vrea să poată să fie formală, și sper că acest joc de cuvinte  vă dă dimensiunea libertății de spirit în care a ales să trăiască.

Un artist poate fi el însuși doar atunci când nu e îngrădit de canoane, de situații de complezență, de prejudecăți, iar Blanca a știut să își păstreze libertatea, să exploateze tot ce înseamnă comunicare prin artă, iar mijloacele de comunicare alese o reprezintă prin excelență. A ales bine!

Nu ascund faptul că e o adevărată placere să conversezi cu Blanca, noi am stat, în vremurile bune, ore întregi conversând pe teme filosofice, pe tema noastră preferată, Reiki, și întreg universul terapiilor complementare, în centrul discuțiilor fiind constant prezentă, recurentă chiar, ideea că acel ceva ce vine de dincolo de noi, și ne guvernează subtil, acel ceva poate fi folosit în fiecare zi, atunci când există preocuparea pentru evoluție, la nivel individual.Odată primită scânteia evoluției în plan personal, cred că nimic nu poate opri implicarea și schimbarea, cu efecte la nivelul societății, afară doar de lenea rațiunii.

Vă invit, așadar  să o cunoașteți, să-i cunoașteți și să-i întelegeți viziunea artistică, și să împărtășiti deschiderea spre un Univers care îi aparține în totalitate, atunci când alege să mediteze, să reflecteze asupra Lumii, și condiției Umane, în raport cu vremurile.

 

Încarcă mai mult de Lucian - Călin FLOREA
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Din culisele Concertului Christmas Magic-Concert de Colinde Americane, pentru dumneavoastră

Scriam în materialul precedent că am avut acces în culisele evenimentului. Și a fost o sur…