Acasă Cultură Parfum de provincie

Parfum de provincie

7 min citire
0
2
148

Parfum de provincie

Totul a început cu o invitație  din partea lui Eduard Schneider Brand Ambassador la Letus Corporation  

Totul a început cu o invitație din partea lui Eduard Schneider Brand Ambassador la Letus Corporation care dorea  să facă o emisiune în studiourile sale de televiziune despre copilăria și tinerețea unei generații. Adică un Talk show cu invitați speciali. Mă rog, expresia îi aparține prietenului Edi… Și uite așa, într-o dimineață am plecat spre Sebeș, orașul copilăriei și tinereții mele, unde trebuia să mă întâlnesc cu tatăl lui Edi, Schneider-senior care venise tocmai din Hamburg cu frumoasa lui soție, omul care locuise cu părinții și fratele său peste drum de casa mea din Sebeș. Asta însemnase -acum vreo 60 de ani – o copilărie frumoasă -pentru amândoi -cu toate ingredientele ei. Despre toate astea, am scris cândva și două cărți autobiografice : Scene din viața unui provincial și Confesiunile unui provincial. Mai urma să mă întâlnesc cu o mulțime de alți prieteni și printre ei era poetul și omul Ion Kamla.

Programul meu, părea să fie ca și altă dată, destul de încărcat. Asta e!

Talk showul despre care începusem să vă povestesc, urma să aibă trei invitați: Ion Kamla, Schneider-senior și subsemnatul. Emoții, nerăbdare, bucurie și toate celelalte. Dimineața a început cu o invitație pe Valea Sebeșului, la Căpâlna, un loc mirific, unde ne aștepta o cabană în mijlocul munților, o masă întinsă lângă un râu incredibil de curat și cu apa  limpede, liniște, multă liniște, munții din jurul cabanei și în final, mâncare de ciuperci -gălbiori -cu o tocană de pui făcute la ceaun în curtea omului, vin, țuică de prună, vișinată și încă câteva chestii faine din astea. În final, plăcinte calde cu brânză, cu prune, cu…Lângă noi, o nebunie de pomi încărcați cu piersici, mere, pere. Poetul nostru, Nelu Kamla, chiar făcuse o remarcă: ,,Dumnezeule, sunt mai multe prune decât frunze în pomii ăștia!”Dar toate astea au și un final, așa că seara ne-a găsit în studioul de televiziune din orașul Sebeș, unde Edi și echipa lui pregăteau ceea ce trebuia.

Talk showul? A fost o emisiune fantastică!

Fiecare din cei trei invitați a trebuit să aleagă niște ani și să vorbească despre ei. Eu am ales anii ’50 și ’60, răspunzând la întrebările lui Edi, moderatorul. Am povestit despre Sebeșul acelor ani, despre casa părintească cu cele două curți invadate de viță de vie și pavate cu pietre de râu, despre bucătăria de vară și cuptorul care mirosea mai tot timpul a pâine arsă, am povestit despre grădina fabuloasă din spatele casei, cu nucul imens în care urcat, citeam de-a valma Gogol, Jules Verne, Dumas, colecția 15 lei, Sadoveanu sau Kafka! Peste tot, o explozie vegetală, o nebunie de culori și parfumuri florale…

N-am crezut că voi cădea atât de ușor în capcana amintirilor, n-am crezut că voi putea să spun atât de multe despre orașul meu și oamenii lui, despre parfumul unic al provinciei. În seara aceea, ascultând și povestirile celor doi invitați, am înțeles că dacă a pleca înseamnă a muri puțin, a te reîntoarce, cu siguranță înseamnă a renaște și a te regăsi…

Totul a ținut aproape o oră. Edi și echipa lui, au făcut cu mare profesionalism, o emisiune cât se poate de adevărată. Iar noi trei, ne-am ridicat de pe scaunele noastre și o clipă, am avut dorința teribilă de-a rămâne acolo încă mult timp. Acolo unde găsisem pentru câteva clipe copilăria, tinerețea, familia și tot ceea ce ne-a înconjurat în acei ani miraculoși.

AUTOR:  Meghea Ioan –  septembrie 2018

 

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

CAPITALELE UNIRII. Concert Aniversar dedicat Centenarului Marii Uniri

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale…