Acasă Cultură Expoziţie şi concert dedicate Reginei Maria la Muzeul Naţional Cotroceni

Expoziţie şi concert dedicate Reginei Maria la Muzeul Naţional Cotroceni

6 min citire
0
1
176

Muzeul Național Cotroceni, în calitatea sa de muzeu memorial, a adus un omagiu Reginei Maria, la 80 de ani de la trecerea sa în eternitate, în zilele de 17 și 18 iulie

Seria de evenimente reunite sub titlul „Maria, Regina României Întregite“  a urmărit să releve personalitatea complexă și fascinantă a suveranei.
Programul a debutat marţi, 17 iulie, ora 18.00, în Salonul Cerchez, cu conferința „Diplomație Regală“ susținută de istoricul Diana Mandache, în cadrul căreia a fost ilustrat rolul Reginei Maria ca ambasador informal al României.

Prezentarea a adus în atenția publicului aspecte, poate mai puțin cunoscute, despre acțiunile Reginei Maria din 1919 pentru susținerea cauzei României la Conferința de Pace de la Paris și maniera în care legăturile sale cu Familiile Regale europene au contribuit la recunoașterea Marii Uniri.

 „Regina Maria – ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti“

Miercuri, 18 iulie, publicul a fost invitat să descopere sau să aprofundeze alte trăsături ale personalității Reginei Maria, care arată, încă o dată, unicitatea sa pe scena istoriei românilor. Astfel, începând cu ora 18.00, în Spațiile Medievale ale muzeului, a avut vernisajul expoziției „Regina Maria – ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti“, realizată de asociația Forums, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov.

La eveniment a luat parte şi A.S.R. Principesa Maria a României. Alteţa Sa Regală a dorit să vadă expoziţia „Familia Regală a României pe frontul Marelui Război (1916 – 1918)“, fiind impresionată de fotografiile expuse, de medaliile şi decoraţiile de război, de obiectele descoperite în tranşee, de uniformele militare şi accesoriile expuse. Alteţa Sa Regală a apreciat bogăţia expoziţiei, ineditul fotografiilor şi faptul că au fost păstrate în colecţiile unor instituţii partenere de renume în peisajul cultural naţional.

 

La sfârşitul vizitei, A.S.R. Principesa Maria a semnat în cartea de onoare a Muzeului Naţional Cotroceni.

Expoziția promovează frumusețea și bogăția tradițiilor și a artei populare românești plecând de la mândria și pasiunea cu care Regina Maria a făcut cunoscute aceste valori culturale autentice atât prin activitatea sa politică, cât și prin opera culturală. Expoziția este deschisă spre vizitare în perioada 18 iulie – 19 august a.c.

Manifestarea a continuat de la ora 19.00, în Salonul Cerchez, cu un concert extraordinar dedicat Reginei Maria, susținut de Corul Regal. Alături de Corul Regal, a interpretat pianistul Vlad Gînța și soprana Diana Alexe, în repertoriul lor regăsindu-se lucrări semnate de compozitori preferați ai suveranei.

În suita acestor evenimente omagiale, se înscrie și conferința „Regina Maria pe frontul Marelui Război și al Marii Uniri“ susținută de istoricul Ștefania Dinu, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, în data de 17 iulie.

În cadrul evenimentului a fost evidențiată activitatea reginei Maria pe frontul Primului Război Mondial, de la loialitatea faţă de cauza Aliaţilor la organizarea şi buna funcţionare a serviciului de ambulanţe destinate frontului, de la încurajarea răniţilor şi bolnavilor la prezenţa permanentă în mijlocul soldaţilor, alături de regele Ferdinand.

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Să poți schimba trecutul…

,,Nu există agonie mai mare decât să porți în tine o poveste nespusă.”                    …