Acasă Cultură Evenimente tradiționale la sfârșitul săptămânii, la Gădălin și Nadășu

Evenimente tradiționale la sfârșitul săptămânii, la Gădălin și Nadășu

3 min citire
Comentariile sunt închise pentru Evenimente tradiționale la sfârșitul săptămânii, la Gădălin și Nadășu
0
90

La sfârșitul acestei săptămâni, locuitorii din două comune clujene vor avea parte de evenimente culturale tradiționale, organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Astfel, sâmbătă, 20 iulie 2019, la Gădălin, are loc Sărbătoarea Portului Popular, manifestare ajunsă la cea de-a VI -a ediție, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj și Parohia Ortodoxă Gădălin, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Jucu și Asociația Culturală „Clusium”.

Evenimentul va debuta la ora 10:00 cu Sfânta Liturghie, oficiată în biserica din localitate. Potrivit programului, la ora 12:00 se va desfășura Parada Portului Popular, urmată de discursuri și va continua cu un spectacol de muzică și dansuri tradiționale, susținut de Asamblurile folclorice „Jucul Someșan” și „Codrișorul” din Bonțida.

De asemenea, pe scenă vor evolua interpreții: Laria Gurzău, Roxana Pop, Ramona Burcă, Raluca Goia, Răzvan Colcer, Ana Crișan, Dolfina Aștilean, Flavius Pop, Grupul Folcloric „Zestrea Ardealului” (coordonatori Marina și Dorin Simionescu), Florian Roșan și Amalia Chiper Iurian. Spectacolul va fi prezentat de Maria Golban Șomlea.

Și locuitorii din Nădașu vor avea parte duminică, 21 iulie a.c., de un eveniment tradițional. Este vorba despre „Sărbătoarea Fiii Satului”, manifestare aflată la cea de-a IV-a ediție, care va debuta la ora 10:00 cu Sfânta Liturghie.

Apoi, de la ora 14:00, în organizarea C.J.C.P.C.T. Cluj, împreună cu Parohia Ortodoxă Nadășu și Primăria Izvoru Crișului, va avea loc un spectacol de muzică populară la care participă Ansamblul folcloric „Junii Vlădesei” din Huedin și Ansamblul de jocuri și obiceiuri „Moștenirea” care funcționeză în cadrul Colegiului Studențesc de Performanță Academică a Universității „Babeș-Bolyai”. Totodată, vor evolua interpreții: Denisa Pop, Ioana Budae, Bianca Moca, Iulia Merca, Florin Bota, Adriana Urs și Sava Negrean-Brudașcu.

Încarcă mai mult de Pripon Flavia
Încarcă mai mult în Cultură
Comentariile sunt închise.

Verificați de asemenea

Premii internaționale pentru studenții UBB

Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității…