Acasă Life & style E oficial. Robbie Williams va concerta la Untold 2019

E oficial. Robbie Williams va concerta la Untold 2019

7 min citire
Comentariile sunt închise pentru E oficial. Robbie Williams va concerta la Untold 2019
4
264

Organizatorii Untold continuă seria de surprize pregătite pentru fanii festivalului, iar o nouă veste a venit ieri dimineață din capitala nopții și a magiei.

Untold a promis încă de anul trecut că în 2019, fanii vor avea parte de o experiență memorabilă, dat fiind faptul că ediția din acest an este una aniversară.

Show-ul lui Robbie Williams va fi unul cu adevărat deosebit, pus în valoare de o producție inedită, gândită special pentru Untold

Îndrăgitul artist britanic va concerta timp de peste 1 oră și jumătate, iar alți 50 de muzicieni și dansatori vor crea amintiri de neuitat pentru cei care au ales să trăiască din plin experiența aniversară Untold Festival.

Având un nume atât de important pe afiș pentru anul aniversar al festivalului, nu ne arată decât că Untold este pregătit să ducă experiențele muzicale la un alt nivel, astfel că promisiunea de a aduce artiști de top se păstrează de la o ediție la alta.

ROBBIE WILLIAMS A INTRAT ÎN CARTEA RECORDURILOR PENTRU NUMĂRUL DE BILETE VÂNDUTE!

Cariera artistului este una impresionantă și a început încă din primul moment în care a urcat pe scenă alături de trupa Take That în 1990. În 1995 artistul a decis că-și dorește o carieră solo, iar de peste 30 de ani, acesta a avut un drum fulminant, din toate punctele de vedere. În cariera sa spectaculoasă, Robbie Williams a livrat, pe lângă hituri pe bandă rulantă, și concerte cum rar s-au mai văzut în lume.

În 2006, artistul a intrat în Cartea Recordurilor prin faptul că a vândut în doar o singură zi, 1,6 milioane de bilete la turneul Close Ecounters Tour. Robbie Williams este și un artist foarte premiat, are peste 18 premii Brit Awards și 3 premii MTV European Music Awards.

Artistul are nu mai puțin de 7 single-uri numărul 1 și aproape toate albumele sale au ocupat locul 1 în topurile britanice. De altfel, artistul britanic este cel mai bine vândut artist din Marea Britanie, cu peste 75 de milioane de albume vândute.

Pe lângă multe alte hituri, în vară, pe scena festivalului UNTOLD se vor auzi melodii ca “Feel”, “Angels”, “Rock DJ”, “Let Me Entertain You”, “Freedom”, “Millennium”, “She´s The One”, “Old Before I Die”, “Kids”, “Eternity”, ” Something Stupid ”, “Radio”, “Bodies” și “Candy”.

 „E timpul să mai împărtășim din surprizele acestui an, de la partea creativă. În acest an facem o recapitulare a ceea ce am făcut anii trecuți, vom avea îmbunătățiri în zona de producție, scena principală va fi monumentală, cu o producție dintre cele mai mari din lume. Am pregătit show-uri suprize, Armin van Buuren va pregăti un show special, unic creat special pentru Untold, la fel și Martin Garrix. Untold își propune să ofere o lume magică despre unitate, ne dorim un spectru special de artiști, să avem o diversitate foarte mare, iar în acest an reușim să dezvoltăm diversitatea și să oferim un cadou special pentru fanii Untold și să îl aducem la Cluj pe cel mai tare entertainer al vremurilor noastre, artistul care a intrat în Cartea Recordurilor cu 1,6 milioane de bilete vândute înt-o singură zi – Robbie Williams. Este un cadou pentru cei care au avut încredere în noi. Acesta va veni cu o echipă de peste 100 de persoane, 50 doar fi pe scenă, va fi un show impresionant”, a declarat Bogdan Buta, directorul general al Untold Festival.

De asemenea, Edy Chereji, directorul de Marketing și Comunicare susține că 2019 este un an important, întrucât aceasta este ediția aniversară a festivalului.

Untold Festival va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 1-4 august, iar un număr de 60.000 de abonamente au fost vândute deja.

Încarcă mai mult de Pripon Flavia
Încarcă mai mult în Life & style
Comentariile sunt închise.

Verificați de asemenea

Asociația Vechiul Cluj ne invită să re-descoperim Clujul

Asociația Vechiul Cluj continuă a patra serie de tururi ghidate sub titlul-umbrelă consacr…