Acasă Cultură Acei ani revin. Doina Cornea, vocea libertăţii

Acei ani revin. Doina Cornea, vocea libertăţii

9 min citire
0
4
82

Acei ani revin, ca într-o ședință de psihanaliză. O psihanaliză a constiinței colective, de această dată pentru că nu e drept să uităm, până când anumite aspecte nu sunt pe deplin înțelese, e dreptul lor să revină, să își ceară dreptul la Adevăr.

Astăzi informația circulă liberă, e atât de multă și atât de diversificată incât până și bunul simț e pus la grea încercare. Până și știrea „cea mai știre” a ajuns să fie valabilă șase ore, după care se uită…

Ne întoarcem în trecut? Asta îmi propun, iar motivația e una simplă. Am uitat de Doamna Doina Cornea, și mă încăpățânez să o vorbesc de bine, acum când libertatea de a scrie i se datorează în bună parte.

Aceste câteva cuvinte se vor o reparație morală, într-o vreme în care totul ni se cuvine, și am uitat demult că  pe vremuri, în acele vremuri, cineva cocea special o franzelă pentru Doamna Doina Cornea. Iar acea franzelă era singurul mod in care putea primi informații din exterior. Asta până când s-a aflat că acea franzelă ascundea un bilet scris, cu vești din exteriorul exilului în care a fost constrânsă să trăiască. Să scriu că acel regim își totrura toți dizidenții?

Nu a cerut nimic pentru ea, și-a dorit ca românul să se simtă liber, la el acasă.

Acele zile. Grele. Memoria nu vrea să șteargă clipe trăite la intensitate maximă. Clujul  ocupat de tancurile și T.A.B.-urile propriului popor simțea fierberea, iar cei care au cunoscut războiul și-au amintit imediat. Eram cu mama mea, pe autobuz, când mi-a spus, transfigurată, “se întâmplă ceva …iar acel ceva avea să devină un film privit la televizor, absolut confuz, pentru că nu aveam termen de comparație.

În acele vremuri singura sursă de adevăr era postul de radio Europa Liberă. Cine își mai amintește oare de frica aceea densă pe care o simțeam cănd ascultam acest post de radio?  Riscam arestarea fără nicio explicație. De parcă in acele vremuri cineva s-ar fi ostenit să dea vreo explicație !

Era deja foarte târziu, eram cu toții acasă, în jurul radioului…La Cluj se trăgea în oameni! Vestea, venită pe calea undelor ne-a făcut să ne dăm seama că lipsea de acasă sora mea. Până și panica în clipele acelea ne era interzisă, ca manifestare, pentru că ne-am dat seama imediat. Cunoscând traseul ei, cunoscând orașul, am înţeles că i-ar fi fost imposibil să vină spre casă în cazul în care Piața Unirii ar fi fost ocupată de manifestanți. Atunci acest cuvânt avea cu totul altă semnificație, oameni lipsiți de demnitate, trimiși forțat să scandeze urale la trecerea celor doi…

A venit plângând, cu hainele murdare, tarziu… »Era să mă omoare! Noroc că un bărbat în hanorac kaki m-a culcat la pământ, l-au împușcat în umăr, am văzut sânge, trebuie să mă duc să-i mulțumesc că mi-a salvat viața ! » Nu se mai putea opri din plâns, și voia , ca posedată, să plece de acasă. Încotro ?Nu aveam cum să raționăm, și nu era momentul. Emoțiile vii trebuiau eliberate…

În acele zile radioul vorbea , la fiecare știre, despre Doamna Doina Cornea. Despre exilul ei în propria casă, despre faptul că nimeni nu îndrăznea să treacă pe acea stradă, unde până și umbrele se sfiau să se ițească, într-un oraș în care bezna era prea firească. Bezna dată de penele zilnice de curent, concomitent cu bezna morală a locuitorilor cetății, cu creiere spălate, și care erau învățați sistematic, de agenți infiltrați, că Doamna Doina Cornea e un dușman al poporului. A celui mic, și meschin, desigur.  Oligarhia P.C.R.

În vremurile în care respiam deja aer de liberate, când zorii zilei ne prindeau la chioșcurile de ziare, dar când încă nu aveam curajul să ieșim din casă, cineva cerea drepturi pentru români. Același suflet chinuit și umilit, până la anularea sperată, striga peste vreme… Noi vrem pământ. Iar acei români care habar nu aveau ce să facă cu libertatea, au considerat-o nebună, și i-au descărcat, în fața casei, o basculă de pământ. O mizerie absolut gratuită, dar în conștiința lor reprezenta Dușmanul Poporului…Care Dușman, și ce fel de popor… ?

S-a stins ca o lumânare care n-a mai vrut să ardă, și e mai bine așa. Dacă ar fi ajuns să trăiască zilele de apoi, și-ar fi dat seama că sacrificul ei a fost confiscat, și transformat în ceva ce nu și-ar fi dorit să vadă. Să-i luminăm drumul, cu flacăra vie a lumânării, și cu speranța că ne poate ierta tăcerea care acuză.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea

Sursa: Wikipedia

 

 

Încarcă mai mult de Lucian Calin FLOREA
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificați de asemenea

Eveniment de înaltă ţinută artistică la Cluj în anul Anul Centenarului

Recital instrumental-vocal organizat de Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” şi Muzeul  E…