Acasă Cultură Despre viciu şi nu numai

Despre viciu şi nu numai

11 min citire
0
1
411

Ce ne spune dicționarul? Să vedem: ,,Defect,cusur, pornire nestăpânită și statornică spre rele, apucătură rea, patimă, desfrâu, dezmăț, destrăbălare”.

Dumnezeule, așa multe să însemne? S-a scris enorm despre viciu și pro și contra. Cu siguranță se va mai scrie pentru că, spun unii -,,viciile reprezintă cel mai mare duşman al omenirii, reuşind să distrugă încetul cu încetul aproape orice persoană, orice suflet”, alții ne povestesc într-o veselie totală că ,, fără vicii nu ești uman, viciile nu afectează viața, deopotrivă, o piperează. A gusta câte puțin dintr-un viciu nu e păcat, ci e cunoaștere”. I-auzi, cum o mai zic ăștia! 

 

Personal, am vorbit și eu în câteva emisiuni de pe You Tube despre povestea asta. Despre Club 27, despre blestemul vârstei de 27 de ani, despre o mulțime de vedete care au murit la această vârstă din pricina alcoolului, a drogurilor sau a altor porniri nestăpânite spre cele rele: Amy Winehouse, Jimi Hendrix, Jim Morrison, Janis Joplin, Kurt Cobain și mulți alții, oameni care m-au învățat ce este muzica de calitate și cât de minunat sună ea.

 

Am mai povestit în emisiunile mele și despre marii magicieni ai scrisului care au plecat mult prea repede de lângă noi din aceleași motive ca și personajele de mai sus: Paul Verlaine, William S. Burroughs, Ernest Hemingway, Edgar Allan Poe sau Scott Fitzgerald. Pe urmă, a venit și unul din primele mele romane, Scene din viața unui provincial.

Aveam în cartea asta un capitol intitulat teribil de sugestiv Fumuri, poturi, alcool, care vorbea -evident -despre vicii și patimi.

 

Povesteam despre un tânăr și viața la limită a acestuia dar mai ales, povesteam despre prețurile pe care a trebuit să le plătească eroul meu și în final, revenirea acestuia la cele bune.

E greu? E ușor? Las cititorii să hotărască lucrul acesta. Iată câteva rânduri din capitolul de care vă aminteam:

,,În toate există un început. Pentru mine, începutul a fost niște beri amestecate bine cu rom și mai apoi o bicicletă, pe care, urcat, am încercat s-o strecor printre doi stâlpi.

N-am reușit și, după o căzătură urâtă, am realizat că acolo era doar un stâlp. Ca să vezi…Trebuie să fi avut 15 sau 16 ani. Au urmat alte întâmplări bahice, iar într-una din zile, în toaleta din curtea școlii, am încercat și prima țigară.  Odată cu ea, am avut parte și de câteva din deliciile acestei aventuri. Amețeli, vomă, dureri de cap. Galben la față, cu ochii ieșiți din cap ca la melc, sprijinit de peretele plin de igrasie dar mai ales de câteva texte imposibil de redat, am încercat să fac față întrebărilor ironice ale unui coleg, care nu era prea convins de prestația mea…

În curând, am descoperit cât de bine se legau cele două. Adică băutura și țigările. Sigur, toate astea se mai întâmplau și prin alte case. Recunosc, făceam parte din gașca de bad boys, dar, să nu uităm, eram totuși băiatul doamnei M.de la Percepție și asta, evident, îmi cerea să fiu mai atent. Noblesse oblige!”

 

În continuare, povesteam despre anii de facultate din București, despre băutele de la Codrii Cosminului, cu băieții de la Teatru și Cinematografie sau de la Politehnică:

,,…Întâlnirile astea, de fapt, nu erau decât simple pretexte pentru a ne aduna pe la Codrii Cosminului sau Mățelu. Acuma, trebuie să vă spun că astea erau, de fapt, niște crâșme banale și nu oarece Galerii de Artă, cum ar putea cineva să-și închipuie! Seară de seară, acolo se-ntâmplau cam aceleași lucruri. Se povestea mult, se fuma în draci, se practica o filosofie, pe care eu o numeam filosofie de birt și, de la o anumită cantitate de votcă, toată lumea vorbea și nimeni nu asculta, deși Gică Calboreanu, fiul marelui actor, nu o dată, ne explicase serios: domne, nu poveștile sunt neinteresante, votca nu-i destulă!”

În acei ani au apărut printre noi și jocurile de noroc. Pokerul!

,,Cărțile aste nu le știam, erau altfel decât cărțile de 66 pe care le frecau bărbații în micul meu orășel de provincie în serile de priveghi, la vreo înmormântare, însoțite de incantații diverse ca ghindă, farbă, tuz, și lovite cu îndârjire de masă. Astea aveau un alt colorit, aveau alte desene, păreau mult mai complicate. Joc pentru domni, nu?”

……………………………………………………………………………………………………………………………

,,Se juca în forță, se rulau uneori sume indecent de mari, iar consumul nervos era pe măsură. Și iarăși se bea! Problema cea mai urâtă nu era băutura sau țigările și nici jocurile de poker, ci melanjul lor, o combinație care putea deveni devastatoare, un viciu, de care se părea că nu se mai putea scăpa”.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

,,…Ei bine, la fel cum ziua vine după noapte, într-o vineri dimineața, m-am hotărât să-mi primenesc viața. Mi-am scos la aer rufele îmbâcsite de fum, am decartat la gunoi pachetul cu cărți de joc și am lăsat la întâmplare, pe un raft, sticla de votcă începută-n ziua aceea. Pe urmă, mi-am clădit cetatea și m-am retras în ea… Mi-am reluat lecturile dragi, serile de la Filarmonică, intram din nou în săli de cinema sau de teatru, căutam expozițiile, lansările de carte…

 

De atunci am scris mai multe cărți și astăzi, am început să scriu un nou roman, intitulat Supraviețuitorul. E povestea unui mare pianist de muzică clasică care, datorită băuturii,  pierde tot și se prăbușește de pe culmile succesului – acolo unde lumea îl idolatriza – în propriul iad pe pământ, abandonat și singur. Frumusețea acestei povești este revenirea eroului meu la cele firești, după o luptă teribil de lungă și grea cu alcoolul…

 

AUTOR: Ioan Meghea

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Cupa Transilvania Grappling aduce bucuria sărbătorilor în casele a peste 60 de familii. Evenimentul caritabil ajuns la a VII-a ediție

Autor: M.M. Brazilian Power Team organizează Cupa Transilvania Grappling, care anul acesta…