Acasă Cultură Despre cărți numai de bine…Trilogia Moscova

Despre cărți numai de bine…Trilogia Moscova

9 min citire
0
3
363

Despre cărți numai de bine…

Totul a început în urmă cu vreo patru ani când, m-am gândit să scriu un nou roman care până la urmă a ajuns pe rafturile librăriilor. Anonimul rus vorbește despre un moment  din timpul Marii Terori staliniste: arestarea și executarea de către Stalin a conducerii Armatei Roșii în iunie 1937. Intenționam să trezesc la cititorii care poate nu au citit cărți de istorie, interesul față de niște perioade tragice din istoria Rusiei. Anonimul rus este povestea intimă a unei familii fictive dar și povestea unor personaje istorice reale pe care am încercat să le înfățișez cât mai exact. Pentru aceasta, aveam nevoie de cât mai multe surse istorice…

FOTO: http://www.dailymail.co.uk

Cărțile lui Simon Sebag Montefiore au fost traduse în peste 45 de limbi, devenind bestselleruri

 

 

 

În acei ani am descoperit un om deosebit și cărțile acestuia: Simon Sebag Montefiore. Profesor de istorie la Cambridge University și membru al Royal Society of Literature, deține un doctorat în filosofie și este prezentatorul a patru serii de documentare BBC TV. Cărțile acestui scriitor au fost traduse în peste 45 de limbi, devenind bestselleruri.

 

Romanul Stalin: Curtea Ţarului Roşu a apărut și la noi la începutul anului 2014 prin grija editurii Polirom. Cartea aceasta a fost inclusă de revista The Guardian în lista celor mai bune cărți din 2003 și a fost desemnată Cartea de istorie a anului 2003 în cadrul British Book Awards. Citind acest roman, mi-am dat seama că este o extraordinară lucrare de cercetare, extrem de lucidă, o carte care trebuia scrisă, una dintre puținele cărți recente despre stalinism, o carte de care aveam mare nevoie. A urmat în 2015 cartea Tânărul Stalin la aceeași editură Polirom, carte distinsă cu Premiul Costa pentru biografie, premiul pentru cea mai bună biografie. Ambele cărți de care v-am vorbit m-au ajutat mult la scrierea romanului Anonimul rus, ambele cărți au fost pentru mine adevărate  surse istorice.

Zilele trecute am trecut din nou prin câteva librării ale Clujului și am avut  surpriza de a găsi pe rafturile de la Cărturești, Bookstory, Book Corner sau Humanitas trei noutăți, cărți apărute în editura TREI și având același autor: Simon Sebag Montefiore. Cărțile Saşenka,  Într-o noapte de iarnă și Cerul roșu al amiezii poartă o siglă extrem de inspirat aleasă: Trilogia Moscova. Sunt trei povești zguduitoare despre pasiune, despre teroare, suspiciune și delațiuni, cărți care vorbesc despre paradoxurile istoriei pe care avem impresia că le cunoaștem și care reușesc să te cucerească definitiv.

Trilogia Moscova, trei povești zguduitoare

Saşenka povestește despre iarna lui 1916 când Rusia era în pragul revoluției și despre o frumoasă și aprigă fată. Este o carte despre iubire și familie, o carte care ne prezintă viața înaltei societăți din Sankt  Petersburg, magazinele, restaurantele și cluburile, închisorile și crâșmele, magnații și polițiștii acelor vremuri. Eroina noastră este captivată de noua ideologie bolșevică, se va căsători cu un membru de seamă al partidului comunist și are doi copii. Însă idila interzisă cu un scriitor are consecințe devastatoare pentru familia sa

 

Într-o noapte de iarnă este o carte care povestește despre un caz real petrecut în Moscova anilor 1945. În timpul Marii Parade a Victoriei, pe unul dintre faimoasele poduri ale orașului, câțiva tineri, copii de aur ai protipendadei comuniste și elevi ai exclusivistei Școli 801 pun în scenă un joc inspirat din duelul lui Oneghin și de cel al lui Pușkin. Răsună două focuri de armă și pe caldarâm rămân două victime. Un băiat și o fată. Crimă? Sinucidere? Conspirație contra statului? Tinerii sunt arestați, deasemenea  și profesorii și părinții lor, interogați de poliția secretă NKVD  fiind suspectați de a fi conspirat la răsturnarea regimului stalinist. În toată această istorie, două povești secrete de dragoste merg mai departe…

 

Cerul roșu al amiezii preia câteva personaje din romanul Sașenka și ne trimite în vara anului 1942 când Stalin a creat prin Ordinul nr. 227 batalioanele disciplinare alcătuite din condamnații din închisori ce urmează să lupte împotriva naziștilor, prin aceasta încercându-se răscumpărarea greșelilor față de Patria Mamă dar și completarea diviziilor ruse decimate de nemți. Cartea povestește despre bătălii, despre planurile pe care le trasează Stalin la Kremlin dar și despre o frumoasă poveste de dragoste. Romanul lui Montefiore este o poveste plină de pasiune și curaj în care supraviețuirea e o luptă de zi cu zi…

 

Nu pot încheia fără a mai spune câteva ceva despre Simon Sebag Montefiore. Este un povestitor înnăscut, care aduce la viață istoria rusă într-o proză sclipitoare, este apreciat în întreaga lume pentru lucrările lui de istorie, dovedește un talent literar desăvârșit. Este fascinant, puternic, emoționant și în același timp tragic declară The Washington, The Wall Street Journal și The Seattle Times.

 

AUTOR: Ioan Meghea

 

    

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Expoziţie şi concert dedicate Reginei Maria la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni, în calitatea sa de muzeu memorial, a adus un omagiu Reginei Mar…