Acasă Politică Administrație Debutează seria de dezbateri publice pe teme de mediu: spațiu verde pentru zona Canalul Morii

Debutează seria de dezbateri publice pe teme de mediu: spațiu verde pentru zona Canalul Morii

2 min citire
Comentariile sunt închise pentru Debutează seria de dezbateri publice pe teme de mediu: spațiu verde pentru zona Canalul Morii
0
203

Primăria Cluj-Napoca demarează o serie de dezbateri publice în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică.

Aceste dezbateri publice sunt parte a proiectului ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’.

Astfel, joi, 31 octombrie 2019, de la ora 17:00 va avea loc dezbaterea publică având ca temă „Amenajarea spațiului verde în zona Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor.” Întâlnirea va avea loc la clădirea Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.

Dezbaterea CIIC din 31 octombrie 2019 este, de asemenea, prima dintr-o serie de dezbateri pe teme de mediu. Printre strategiile municipalității se numără și reabilitatea şi extinderea spațiului pietonal în zona urbană, amenajarea de coridoare pietonale şi crearea de spaţii partajate, precum și crearea de noi spaţii vezi.

Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) a fost lansat în urmă cu doi ani. El este un laborator de idei permanent, în care se dezvoltă și se testează diferitele forme de colaborare între actorii din oraș. Scopul este de a încuraja participarea clujenilor la viața orașului și de a promova discuții privind proiectele de dezvoltare urbană.

Mai multe detalii despre proiect găsiți pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, accesând următorul link:
https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/centrul-de-inovare-si-imaginatie-civica/

Încarcă mai mult de Balint Ioana
Încarcă mai mult în Administrație
Comentariile sunt închise.

Verificați de asemenea

Invitație la aprinderea flăcării culturii

Ministerul Culturii vă invită miercuri, 15 ianuarie,  începând cu ora 18.00, să luați part…