Acasă Life & style Stil de viață Cursul de improvizație teatrală – retrospectivă

Cursul de improvizație teatrală – retrospectivă

3 min citire
0
0
75

Parcă ieri mergeam pe bvd-ul 21 Decembrie și am făcut poză la afișul cu improvizația teatrală. Patru luni au trecut prea repede, însă cursul a fost pe măsura așteptărilor mele. M-am dus pentru distracție și socializare, și am beneficiat de ambele la maxim. Pe lângă asta, am mai câștigat și ceva curaj, am învățat să mă simt mult mai confortabil pe scenă, și am devenit mai dezinvolt.

Examenul, a constat într-o ședință normală de impro, însă cu public. Normal că am avut un pic de emoții, dar a fost ok, și asta doar datorită faptului că eram mulțumit de cum arătam. Mi-ar fi plăcut să repetăm această experiență, să avem public la mai multe ședințe, de exemplu o dată pe lună.

După examen, am mers cu colegii și cu profa la un restaurant. M-am simțit așa de bine acolo….a fost foarte fain. Nu am vrut să mănânc nimic tocmai pentru a nu-mi reduce nivelul de energie, și așa de bine mirosea pizza aia….. M-a și rugat o colegă cu o felie de pizza dar am refuzat-o 😔 Am băut însă 3 beri cu alcool, în decursul a o oră, și eram foarte sociabil. Am vorbit mult nu numai cu colegii mei dar și cu două persoane noi ce au fost invitate. Așa de frumos e când ești înconjurat de oameni care nu numai că nu te judecă, dar te și apreciază….M-am simțit ca în paradis.

Iată două înregistrări video de la examen

Un cuplu romantic
La masterchef cu brioșa

Nu prea m-am descurcat suficient de bine la improvizație, încă am trac, dar știu că m-am distrat de minune pe toată perioada cursului. A meritat investiția până la ultimul bănuț. M-am ales însă nu numai cu distracția din timpul cursului, dar am dobândit mai mult curaj, și mi s-a redus considerabil teama de a vorbi pe o scenă.

Pentru cine este interesat de a se înscrie la un curs de improvizație teatrală, click aici.

Încarcă mai mult de Nelu-Cristian Țone
  • Vârsta4. Pe ritm de LAMBADA

    Am văzut marți seara la #Reactor, filmul document „Vârsta4. Pe ritm de LAMBADA„…
  • Programarea Creierului (PC)

    Lucrez în IT ca programator și până acum vreo doi ani credeam că doar calculatoarele se po…
  • Cântece clasice la vioară

    D-na profesor Diana Crețu de la Școala Populară de Arte din Cluj și un elev de-al său pe n…
Încarcă mai mult în Stil de viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Vârsta4. Pe ritm de LAMBADA

Am văzut marți seara la #Reactor, filmul document „Vârsta4. Pe ritm de LAMBADA„…