Acasă Cultură Cronica unei bătrâneţi anunţate…

Cronica unei bătrâneţi anunţate…

10 min citire
0
2
186

Nu odată am scris şi am vorbit despre bătrâneţe. Spre sfârşitul anului 2012, publicam o carte şi într-unul din capitolele ei, încercam să arăt cât de tristă poate fi bătrâneţea cu bagajul ei de probleme pe care, nu demult mi-l lăsase şi mie:…, în ultimul timp, o simţeam tot mai mult că-mi suflă în ceafă sau o auzeam tuşind destul de urât, undeva, în spatele meu. Îmi dădea târcoale, târându-şi enervant picioarele greoaie şi, mai nou, nici nu se sfia să mă privească obraznic, în faţă. Da, bătrâneţea era lângă mine!

…Într-una din zilele acestea, mă aflam într-o sală de cinematograf şi vizionam un film oferit de Transilvania Internaţional Film Festival sau, mai pe scurt, TIFF, acea întâmplare culturală cu care Clujul ne va regala și anul acesta. Ca de obicei, înainte de a intra în sală, am reuşit ,,să-mi fac temele”, adică, am căutat prin APERITIFF, acel ghid destul de complet al festivalului şi am găsit un film ceh, REVENIREA, cu actori necunoscuţi pentru mine, un film care vorbea despre cum îmbătrânim şi cum ne îndeplinim dorinţele şi ambiţiile. Înteresant, ia să vedem ce şi cum!

Sincer, am intrat în sală cu o oarece teamă. Sigur că ştiam destul de multe despre cinematografia cehă, vizionasem în studenţie câteva filme din Noul val ceh al anilor 1963 -1968, filmele lui Jiri Menzel sau Milos Forman, mă familiarizasem cu unii actori din acei ani cum ar fi frumoasa Jana Brejchova dar, la fel de bine, ştiam că în ultimii ani, cinematografia cehă nu mai era ceea ce a fost.

Filmul spunea povestea a patru cântăreţi dintr-o trupă rock care, pe la începutul anilor ’70 s-au despărţit. Cine mai ştie de ce…Prima imagine alb-negru, ne arată patru tineri frumoşi, îmbrăcaţi în stilul hippie şi boho-chic specific acelor ani: jeansi evazaţi cu talie înaltă, cămăşi din materiale fluide şi jachete din piele. Erau anii Deep Purple, Emerson, Lake & Palmer sau AC/DC….

Imaginile de pe ecran se schimbă. Îmi dau seama că sunt aceleaşi personaje, doar că au trecut peste ele vreo 40 de ani. Încet, încet, îi cunosc şi eu pe cei patru bărbaţi. Sunt marcaţi de trecerea timpului, de necazuri şi de multele probleme care au trecut peste ei. Asistăm la înmormântarea soţiei unuia şi doi dintre invitaţi încearcă să interpreteze la chitară un cântec din anii de demult. O dorinţă a femeii care tocmai murise…

Omul de la tobe…Prezentabil, ochii încă vii, vocea destul de tinerească, ceva burtă şi riduri şi, o soţie poate prea tânără pentru el. Mai e şi un copil apărut cu siguranţă prea târziu. În rest, problemele cu facturi greu de achitat, un studio care nu prea merge şi o relaţie aşa şi aşa cu o femeie mult prea ,,departe” de el….

Basistul… Tocmai şi-a înmormântat soţia şi îşi duce viaţa alături de fiul său, solist într-o cunoscută formaţie rock. Două generaţii atât de diferite…

Solistul vocal…Se pare că e cel mai tânăr dintre cei patru. Şi cel mai ,,crazy”. Veşnic într-o fugă după femei, cu o haină de piele direct pe corp şi pletele pe umeri. Încă negre.

Mai sunt doi ex-rockeri, şi ei oameni în vârstă, mai aproape de 60 de ani decât de 50 şi cu probleme de sănătate.

În continuare, imaginile care se derulează îmi par cel puţin mie, teribil de familiare: tristeţea problemelor nerezolvate de o viaţă, veşnicele discuţii despre bolile apărute parcă din senin, nişte oameni care se mişcă tot mai greu, bani puţini, riduri multe. Bătrâneţea…

Şi dintr-odată, cineva vine cu o idee nebună: ,,Fraţilor, hai să refacem formaţia rock! Ca pe vremuri! Să arătăm că încă existăm! Şi poate mai ies şi nişte bani, nu?”

Imaginile devin amuzante, încercările bătrânilor par don-quijotesti, se fac fotografii –reclamă, repetiţii, apare şi un manager care simte valoarea ideii, apar şi tot soiul de piedici, unele mai vesele, altele extrem de triste. Aflăm şi de cancerul în fază terminală a fostului solist vocal iar colegii sunt şocaţi: ,,cum dracu’, aseară i-o punea femeii alea, nu se poate!”. Şi aşa cum se spune, ,,fi atent ce-ţi doreşti, s-ar putea îndeplini!”, astfel că problemele se mai aşează, piedicile mai dispar şi au loc primele concerte! Succesul este mare, copii care au venit să-şi vadă părinţii pe scenă, pentru moment abandonează veşnicele dispute dintre generaţii şi totul capătă un aer de happy end general.

Îmi vine în minte o cugetare tare faină:,,Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealurile tale. Anii ridează pielea, dar renunţarea la idealuri ridează sufletul”. George Enescu. Mă uit uşor la prietena de lângă mine. Sper să nu-mi vadă lacrimile…

 

AUTOR: IOAN MEGHEA

 

 

 

 

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Expoziția „Memoria ca viziune”

Expoziția „Memoria ca viziune”Vernisaj: vineri, 19 octombrie, ora 19:00 Curator: Horea Avr…