Acasă Politică Administrație Consiliul Județean Cluj a primit vizita noului Ambasador al Irlandei în România

Consiliul Județean Cluj a primit vizita noului Ambasador al Irlandei în România

4 min citire
0
0
34

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit marți, 5 noiembrie a.c., vizita unei delegații conduse de Excelența Sa, domnul Paul McGarry, noul Ambasador al Irlandei în România.

Întâlnirea de la sediul forului administrativ județean a avut drept scop dezvoltarea relaţiilor de colaborare și identificarea unor modalităţi concrete de consolidare a prezenţei investitorilor irlandezi în această zonă şi de impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două părţi.

Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Întrevederea cu delegaţia irlandeză a fost una extrem de utilă și a reprezentat un bun prilej de a discuta aspecte concrete menite să contribuie la demararea unor proiecte reciproc avantajoase. Sunt convins că domnul ambasador Paul McGarry va transmite mesajul nostru de disponibilitate şi suport investitorilor irlandezi dornici să-şi extindă business-urile pe piaţa clujeană”.

Cu prilejul vizitei, vicepreședintele forului administrativ județean a prezentat Excelenţei Sale potenţialul economic şi investiţional al Clujului, dar şi proiectele aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean. Astfel, s-a acordat o atenţie deosebită Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul S.C. TETAROM S.A., evidenţiindu-se importanţa facilităţilor oferite investitorilor dornici să se dezvolte în judeţul Cluj. Totodată, domnul Mînzat a făcut o scurtă prezentare a județului Cluj, a modului de organizare și funcționare a Consiliului Județean, precum și a instituțiilor aflate în subordinea acestuia.

Din dorinţa de a pleda cauza judeţului şi de a convinge Ambasadorul Irlandei de avantajele pe care Clujul le are din punct de vedere investiţional, pe parcursul întâlnirii vicepreședintele Marius Mînzat a menţionat faptul că acest judeţ găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, o forţă de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine, toate aceste particularităţi creând premisele optime pentru atragerea investitorilor irlandezi.

Aflat pentru prima oară în Cluj-Napoca, Excelența Sa, domnul Paul McGarry și-a manifestat dorința de a afla mai multe informații atât despre turismul și sectorul agricol din această zonă, cât și despre Parcurile Industriale Tetarom.

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Peste 5.800.000 de lei destinați pentru reabilitarea școlilor speciale clujene

Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat contractele de finanțare din fonduri europ…