Acasă Social Când viaţa se schimbă în doua minute

Când viaţa se schimbă în doua minute

15 min citire
0
11
1,869

Acele clipe în care viața se schimbă în mod dramatic… Mă uit, ca pieton, la șoferii aflați în trafic, iar concluzia este îngrijorătoare. Stația de autobuz este exact lângă o trecere de pietoni, deci semafor, și pot vedea în voie cum zece din zece șoferi sunt cu telefonul la ureche, în timp ce conduc. Foarte probabil același lucru îl surprind și camerele de supraveghere din trafic, nu am văzut însă niciodată vreu echipaj al Poliției Rutiere în zonă, chiar dacă se știe că au fost frecvent accidente mortale, la acea trecere de pietoni.

Pornesc de la această știre, 23 Octombrie 2017, ora 20.40. Mâine se împlinește un an de când o știre anunța de teribilul accident. Cine? Paula? Dar șofează excelent!…asta ne spuneam cu toții… Cum e?

Despre acele momente din trafic care schimbă radical viața dorește să ne vorbească Paula, poate cea mai în măsură, fiind ea însăși o victimă, din postura șoferului, de această dată. Cum era înainte, pentru că de aici trebuie să începem…

LFC – Paula, îți mulțumesc că ai acceptat , știu ce înseamnă pentru tine această discuție, de aceea vreau sa te rog să ne oprim în clipa în care vei simți că e prea mult pentru tine…

PAULA – Mâine se împlinește exact un an, și simt că e momentul să discut despre asta… Cred că acele câteva secunde de atenție în trafic pot salva viața unui om. Vorbim despre OAMENI, și acele cinci minute pe care sperăm să le smulgem accelerând, ca sa ajungem nicăieri până la urmă, pot fi fatale cuiva.

LFC – Așa este! E o goană spre nicăieri, câtă vreme acele minute de întârziere pot fi iertate oricui, nu putem fi absurzi. Începem? Povestește-mi, te rog, ce fel de om erai înainte de accident?

PAULA – Mă simțeam fericită, eram fericită, eram iubită, duceam o viață liniștă, eram împăcată cu mine însămi, aveam multe planuri de viitor.Și tocmai începusem să mă bucur de ea, My Itzi Bitzy,(N.R. Seat Ibiza) cum îi spuneam…

LFC – Te simți pregătită să evocăm momentul?Accidentul…Ce îțî mai amintești?

PAULA – Ne-am urcat in masina, eu la volanul masinii mele, cu idea sa mergem la Polus (N.R.actualmente VIVO) pentru cumpăraturi. Plecand din zona Andrei Muresanu, pe o strada unde aveam multe semne de “cedeaza trecerea”, Mircea, iubitul meu, chiar remarca faptul că sunt foarte atentă la semnele astea, că ar trebui doar să reduc viteza la intersecții, nu sa opresc de tot. Am facut o gluma în acel moment: “Da iubitule, dar daca vine unu’ și nu îmi acordă prioritate, și intră in noi, și tu pățești ceva, ce ma fac eu făra tine?”. Am râs amândoi. Siguri că astfel de lucruri nouă nu ni se pot întâmpla, niciodată.

Doar două  minute mai târziu, am intrat pe Calea Turzii, pe langa hotel Ramada, unde s-a produs inevitabilul,… ACCIDENTUL. Nu îmi amintesc absolut nimic. Nici în ziua de azi.

LCF – Ai relatat perfect momentul, practic punctul în care ți s-a schimbat viața! Ce a urmat acelei discuții, până la urmă premonitoare? Știu că Mircea este un om minunat, te iubește, și ti-a rămas și astăzi alături. Doar că scenariul din povestea ta…

PAULA  – Am intrat în comă imediat dupa impact. M-am trezit la Urgente, panicată, cu dureri, nu știam ce caut acolo. Nu îmi aminteam nimic. Am fost întrebată de o asistenta cum îl cheamă pe tatăl meu, în ce an suntem, întrebările tipice… N-am știut să răspund la nicio întrebare. Nu îmi simțeam piciorul stâng, eram sub perfuzii, cu o gutieră și cu multe aparate de măsurat pe mine, care mă monitorizau.

Mi-au povestit medicii ce s-a intamplat. Eram foarte îngrijorată de Mircea, nu știam daca el e bine, până când l-au lăsat să intre la mine. Pe el, și pe tatal meu.

Dupa ce mi-au mi-au povestit ce s-a întamplat, frica mea cea mai mare era să nu fi fost eu de vină, să nu fi rănit eu pe cineva. M-au asigurat că nici vorbă să fi fost eu inculpată.

La scurt timp, cu ocazia primelor confruntări cu Poliția, mi-am văzut mașina în poze. M-a durut sufletul. Chiar dacă cineva ar  spune ca sunt lucruri materiale, o iubeam mult pe Itzy Bitzy. Era prima mea mașină, cumpărată din bănuții economisiți de mine.

LCF – Ți-au fost explicate, în cele din urmă, circumstanțele accidentului…

PAULA – Din ce mi-au povestit alții, tânărul care conducea mașina cealaltă, un BMW, avea viteză mare, neadaptată la condițiile meteo din acea zi, a pierdut controlul mașinii și a intrat frontal in mine. Eu am fost singura ranită. Pompierii au fost nevoiți  să imi taie ușa de la masină, ca să mă scoată dintre fiarele contorsionate. Acea parte a mașinii devenise o grămadă de fiare contorsionate. Timp de patruzeci de minute am fost în comă profundă, timp în care Cineva a hotarat că ar mai trebui să stau aici pe Pământ, poate cu un scop, și M-a readus la Viață.

LCF – Întotdeauna am crezut în asta, sunt situații limită, circumstanțele în sine chiar nu lăsau șanse de supraviețuire prea mari, și totuși…acum putem povesti, văd că ești relativ detașată, a trecut un an…

PAULA – Este exact un an, cu toate astea pentru mine încă e totul în ceață. Au urmat multe luni de îngrijiri medicale, analize, tratamente, uneori diagnostice sentențioase, care ulterior s-au infirmat…

Creierul meu refuză și în ziua de azi să își aducă aminte ce s-a întamplat. Sau cum.

S-a pus atunci un diagnostic: fractură de col femural și comoție cerebrală. Plus amnezie retrogradă. Nu mai pomenesc daunele psihice. Frica de a conduce din nou.

LCF – În multe situații amnezia este un mod de autoprotecție, ai fi trecut mult mai greu peste eveniment dacă circumstanțele reveneau periodic sub formă de flash back-uri, sau sub forma viselor. Dar a ști ce s-a întâmplat acum te-ar ajuta.

Îmi spuneai că ai un mesaj de transmis, acum, la exact un an de la eveniment…

PAULA – Vreau să se înțeleagă în primul rând că nu caut compasiune, milă, vreau doar să înțeleagă toată lumea ce daune poți aduce în viața unei persoane nevinovate datorită iresponsabilitatii tale, ca șofer imprudent.

Compasiune merită părintii mei, care au fost anunțați telefonic că fiica lor este în stare gravă, la spital. Te întrebi ce simte o mama în momentele alea, când e la kilometri buni distanță de fiica sa, și primește o astfel de veste.

Simt mai mult decât compasiune față de iubitul meu, care a fost în dreapta mea, care și-a vazut iubita așa, inconștientă, la un pas de moarte. Cât de neputincios trebuie să te simți în momentele alea?

Ei merită compasiune, ei au fost acolo, eu…eu nu îmi amintesc nimic. E adevărat, am trăit durerea fizică abia după, când am revenit la viață. Și procesul de vindecare care durează, și durează..

Sper să ajute demersul meu de acum, experiența prin care am trecut, și sper ca măcar unii să învețe că te poate costa viața unui om încercând să ajungi cu cinci minute mai repede undeva, sau să prinzi un semafor verde, când la doar două minute diferență e siguranța !

LCF – Paula, îți mulțumesc, mesajul tău e foarte clar, și îmi doresc să fie primit cum se cuvine, pentru că trebuie să învățăm și din experiențele altora, iar la volan să rămânem doar șoferi, vigilenți, conștienți că am pornit ca să ajungem în siguranță la cei dragi, care ne așteaptă.

PAULA – Sunt eu cea care îți mulțumește, ție și întregii redacții, pentru că mi-ați dat posibilitatea să fac și acest pas, foarte important pentru mine, în procesul de vindecare, experiența mea să fie de folos și altora. Tuturor un gând bun !

Încarcă mai mult de Lucian - Călin FLOREA
Încarcă mai mult în Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verificați de asemenea

Concertul de colinde CHRISTMAS MAGIC – Despre bucuria de a întâmpina Crăciunul 2018 în stil american

Sâmbătă 15 Decembrie, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum, ora 19, redacția z…