Acasă Life & style Stil de viață Călugărul bătrân

Călugărul bătrân

5 min citire
Comentariile sunt închise pentru Călugărul bătrân
0
142
calugarul batran

Punctele mele de vedere cu privire la religie

Nu sunt religios deloc, nu merg la biserică, sunt împotriva multor dogme din ortodoxie și nu sunt de acord cu nicio religie. Nu cred în niciun sistem religios, însă cred în bunătatea oamenilor, în iubirea față de aproapele tău, și în faptul că niciun lucru bun sau rău nu rămâne nerăsplătit/nepedepsit. Toți și toate din univers suntem interconectați între noi, și nu poți face nimic, fără să aibe repercursiuni. Faci bine cuiva, iar binele ți se întoarce din altă parte. E valabil și pentru când faci rău cuiva, voluntar ori involuntar.

MeetUp

Am plecat către un restaurant de pe strada Horea, unde trebuia să mă întâlnesc cu un grup de pe meetup.com, să discutăm teme filozofice. Am ajuns mai devreme, și am așteptat afară. 

Întâlnirea cu călugărul

Un călugăr în vârstă, se apropie de mine și mă întreabă dacă pot să îl ajut cu ceva bani. Mi-a zis că el nu e cerșetor, și chiar e călugăr. Venise tocmai din Tulcea, de la peștera Sfântului Andrei. M-am uitat în ochii lui și am „văzut” că nu minte, am văzut că e om bun. I-am dat 30lei, după care mi-a cerut un pix, să îmi scrie numele pe o foaie de hârtie, să mă pomenească la slujbe. Mi-a mai zis că îl durea tare șoldul, pentru că pe drum spre Cluj l-au bătut doi țigani, așa fără motiv. Când să plece, bătrânul mi-a zis că în drum spre serviciu, în fiecare zi, să trec pe la biserică să fac o rugăciune de mulțumire lui D-zeu.

Impresii

Omul ăsta mi-a înseninat ziua prin simplul fapt că mi-a cerut ajutorul, că l-am ajutat, și că mi-a zâmbit. După ce a plecat, am regretat faptul că i-am dat așa puțini bani. Cu siguranță ar fi avut nevoie de mai mult. Știu cât de mult se chinuie călugării. Mulți din ei trăiesc de azi pe mâine. Aș fi putut să-l poftesc să înnopteze la mine, că doar e loc, însa nici asta nu am făcut. Nu știu cum de multe ori îmi vine mai tarziu, ceea ce trebuie să zic sau să fac. Sunt prea ardelean, sunt prea lent….Data viitoare, o să mă străduiesc să fiu mai rapid în gândire și mai curajos, să îmi aduc aminte că dacă nu voi face/zice anumite lucruri la timp, atunci voi regreta mai târziu.

Încarcă mai mult de Nelu-Cristian Țone
Încarcă mai mult în Stil de viață
Comentariile sunt închise.

Verificați de asemenea

3 tipuri de oameni care merită evitați

Autor: Raluca Irimie Cu toate că ne așteptăm ca oamenii să ne răspundă cu aceeași monedă, …