Acasă Cultură Bienala Internaţională de Ceramică Cluj-un eveniment unic în România

Bienala Internaţională de Ceramică Cluj-un eveniment unic în România

7 min citire
Comentariile sunt închise pentru Bienala Internaţională de Ceramică Cluj-un eveniment unic în România
0
74

Bienala Internațională de Ceramică va avea un program bogat de expoziții de artă contemporană, conferințe și dezbateri publice, proiecții de filme documentare despre ceramică și o competiție internațională la care participă ceramiști din peste 40 de tări.

În perioada 1-6 octombrie 2019 vor avea loc în Cluj-Napoca principalele evenimentele ale celei de-a patra ediții a Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj, pe scurt CCB. Această manifestare dedicată artei ceramice este singura de acest gen din România. Ea reunește peste 100 de artisti, selectați dintre sute de aplicanți din intreaga lume, in cadrul celei mai de amploare competiții internaționale de ceramică din România pentru care un juriu internaţional va premia cele mai bune lucrări. Dechiderea oficiala și festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul de Arta din Cluj, pe data de 2 octombrie 2019 la ora 18:00.

Pe lângă competiția internațională, acest “festival al artei ceramice” reunește și alți artiști, din România și de peste hotare, în diverse evenimente conexe dedicate promovarii artei ceramice contemporane: Muzeul de Istorie al Transivaniei din Cluj, un partener expozițional nelipsit al acestui eveniment, va găzdui expozițiile personale ale artiștilor David Olteanu, Maria Cioată, Ramona Coarna, Ileana Crăciun, Emilia Chirilă, Cristina Marian, Ion Tămâian, Dana Fabini (Germania), Velimir Vukievic (Serbia) cât și expoziția colectivă a asocialției de ceramica contemporană din Letonia.

Deasemenea, Centrul Cultura Francez din Cluj va găzdui expoziția Manei Bucur iar la galeria de artă “Casa Matei” a UAD Cluj va avea loc expoziția de promovare a tinerilor artişti clujeni, stundeți, masteranzi sau absolvenți. Pentru a încuraja comunicarea între artişti oferim și un cadru de dialog pe tema ceramicii. Masa rotundă “Tendinţe de dezvoltare și perspective de evoluţie culturală a bienalelor internaţionale de ceramică” va fi mediată de curatorii și criticii Ion Lefter, Raluca Băloiu și Mircea Oliv iar atelierul „Sharing Artistic Experiences” va reuni artişti și ceramişti care își vor prezenta propria experienţă artistică sau iniţiativele culturale şi sociale ca și organizatori sau antreprenori.

Sub semnul mobilității culturale, lucrările premiate vor fi expuse în anul 2020 la Bucureşti iar expoziția retrospectivă a edițiilor anterioare, conținând lucrări donate va fi itinerată în Bistriţa, Tg. Mureş și Oradea.

Invităm mass-media/social-media pe data de 1 octombrie, ora 19:30, la cocktailul ce va avea loc la Cazino Parcul Central pentru a întâlni organizatorii, membri juriului și invitații.(programul pe pagina următoare)

Principalele evenimente și vernisaje în Cluj, octombrie 2019

Marți 1 octombrie

19:30 Cocktail. Event privat destinat presei, partenerilor, membrilor juriului și invitaților.Casino – Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central “Simion Bărnuţiu”.

Miercuri 2 octombrie

18:00 Deschiderea oficială și ceremonia de premiere Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj 2019. Se vor inmâna 3 premii de exelență, un premiu pentru tînăr artist și mai multe mențiuni.Muzeul de Artă Cluj, piata Unirii 30. Deschisă până pe 13 octombrie.

Joi 3 octombrie

10:00 Masa rotundă “Tendinţe de dezvoltare și perspective de evoluţie culturală a bienalelor internaţionale de ceramică” cu participarea criticilor si curatorilor Ion Bogdan Lefter, Raluca Baloiu și Mircea Oliv.Sala Luchian, Muzeul de Artă Cluj, piata Unirii 30.

17:00 Vernisajele expozițiilor personale conexe Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj 2019Expun artiștii David Leonid Olteanu, Maria Cioată, Ramona Coarna, Ileana Crăciun, Emilia Chirilă, Cristina Marian, Ion Tămâian, Dana Fabini (Germania), Velimir Vukievic (Serbia) cât și expoziția colectivă a Asocialției de Ceramică Letonă.Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, str. Constantin Daicoviciu 2. Deschisă până pe 15 octombrie.

Vineri 4 octombrie

10:00 “Sharing Artistic Experiences”. Prezentările de iniţiative culturale, sociale și portofolii.Sala Luchian, Muzeul de Artă Cluj, piata Unirii 30.

17:00 “Tineri Artiști”. Expoziția tinerilor artişti clujeni, stundeți, masteranzi sau absolvenți.Galeria Casa Matei a UAD Cluj, str. Sextil Pușcariu 1. Deschisă până pe 20 octombrie.

18:30 Expoziție personală Mana Bucur.Galeria Cave, Institutul Francez, str. I. C. Brătianu 22. Deschisă până pe 18 octombrie.

Încarcă mai mult de Exponentul
Încarcă mai mult în Cultură
Comentariile sunt închise.

Verificați de asemenea

Un număr record de spectatori veniți la Festivalul Internațional „Puck”

Cea de-a 18 ediție a Festivalului Internațional „Puck” a reunit, între 14 și 18 octombrie,…