Acasă Cultură Asociația Vechiul Cluj ne invită să re-descoperim Clujul

Asociația Vechiul Cluj ne invită să re-descoperim Clujul

1 min citire
Comentariile sunt închise pentru Asociația Vechiul Cluj ne invită să re-descoperim Clujul
1
94

Asociația Vechiul Cluj continuă a patra serie de tururi ghidate sub titlul-umbrelă consacrat, Re-descoperim Clujul. Această ediție a tururilor este dedicată comunităților care au contribuit de-a lungul istoriei la modelarea orașului.

Cel de-al cincilea tur al anului 2019 este dedicat comunității maghiarilor. Astfel, vom afla, sub îndrumarea ghidului nostru, domnul dr. Cosmin C. Rusu, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, contribuțiile acestei comunități numeroase la dezvoltarea Clujului.

Turul se va desfășura sâmbătă, 17 august 2019, punctul de întâlnire este Biserica Reformată din Orașul de Jos (cu două turnuri), de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 41, ora 11:00. Proiectul Re-descoperim Clujul se află la a patra ediție și este realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca. Acest tur se desfășoară în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj 2019.

Încarcă mai mult de Pripon Flavia
Încarcă mai mult în Cultură
Comentariile sunt închise.

Verificați de asemenea

Premii internaționale pentru studenții UBB

Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității…